Poliţia de Frontieră: Aproximativ jumătate de milion de persoane au tranzitat, sâmbătă, frontierele României

Poliţia de Frontieră anunţă că aproape 500.000 de persoane au tranzitat, sâmbătă, frontierele României, cel mai intens trafic fiind înregistrat la graniţa cu Ungaria, unde s-a înregistrat o creştere cu aproape 80% a traficului faţă de sâmbăta trecută, transmite News.ro.

”În data de 30.07.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 498.900 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 129.100 mijloace de transport”, anunţă, duminică, Poliţia de Frontieră.

Sursa citată a precizat că, pe sensul de intrare în România, au fost 261.970 de persoane, cei mai mulţi dintre ei tranzitând frontiera cu Ungaria (151.615 persoane), unde s-a constatat o creştere de 78,5% faţă de sâmbăta trecută (23.07.2022).

Potrivit sursei citate, în data de 30.07.2002, PTF Nădlac II a fost cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei de la nivelul întregii ţări, lucrându-se pe 11 artere pe sensul de intrare şi 8 pe cel de ieşire, pe aici efectuând formalităţile de frontieră 166.150 de persoane şi 42.232 mijloace de transport, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.

”În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera naţională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional şi să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate”, a mai transmis Poliţia de Frontieră.

În ceea ce priveşte cetăţenii ucraineni, 13.822 au intrat în România în cursul zilei de ieri (în creştere cu 14,9 % faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 30.07.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.753.232 cetăţeni ucraineni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here