Polonia anunță că nu va adăposti ruşi care fug de mobilizare

Polonia a precizat vineri că nu va adăposti cetățeni ruşi care încearcă să fugă de mobilizarea parţială din ţara lor, după ce unii tineri ruşi s-au grăbit spre frontiere pentru a scăpa de măsura anunţată miercuri de preşedintele Vladimir Putin.

”Nu vom permite unui grup de ruşi să intre în Polonia în mod generalizat, nici măcar acelora care susţin că fug de mobilizare”, a declarat viceministrul de interne polonez Maciej Wasik pentru postul public de radio, conform DPA, citată de Agerpres.

Citând securitatea naţională a Poloniei, el a spus că nu va exista o deschidere a frontierei pentru a ajuta bărbaţii ruşi.

Doar în cazuri individuale, atunci când un cetăţean rus poate dovedi că este supus torturilor sau persecuţiilor din motive politice în Rusia, se vor putea aplica regulile privind azilul în Polonia şi persoana respectivă ar putea obţine protecţie, a adăugat Wasik.

O reuniune de urgenţă va avea loc luni la Bruxelles în scopul coordonării la nivelul Uniunii Europene a problemei cetăţenilor ruşi care încearcă să intre în state membre UE pentru a scăpa de ordinul de mobilizare parţială din ţara lor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here