Polonia anunţă că „unele ţări” vor impune restricţii importurilor ucrainene, dacă UE nu prelungeşte interdicţiile până la sfârşitul anului

Polonia, Bulgaria, Ungaria, România şi Slovacia susţin prelungirea până la sfârşitul anului a interdicţiei UE privind importul de cereale ucrainene în aceste ţări, a declarat vineri ministrul polonez al agriculturii, Robert Telus, potrivit Reuters, citată de News.ro.

În luna mai, Uniunea Europeană a permis celor cinci vecini ai Ucrainei să interzică vânzările pe piaţa internă de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui ucrainene, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor produse pentru a fi exportate în altă parte. Această interdicţie urmează să ia sfârşit la 15 septembrie.

„Susţinem o interdicţie a importurilor în ţările noastre până la sfârşitul anului”, a declarat Telus într-o conferinţă de presă.

„Vreau să spun că, chiar dacă nu vom reuşi, unele ţări vor introduce propriile restricţii. Declaraţia noastră este clară”, a punctat ministrul polonez al agriculturii.

Miniştrii agriculturii din cele cinci ţări s-au pus de acord, de asemenea, să ceară subvenţii pentru tranzitul cerealelor şi doresc ca şi alte produse să fie adăugate pe lista interdicţiilor de import, cum ar fi zmeura în cazul Poloniei, a mai spus Telus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here