Polonia şi Slovenia vor să ajute România în criza COVID-19

Inquam Photos / Virgil Simonescu

Polonia și Slovenia se oferă să ajute România, în condițiile în care numărul de cazuri de COVID-19 este în creștere, iar pacienții în stare gravă nu mai au loc în secțiile de terapie intensivă.

Liderii celor două țări au făcut anunțul în timpul unei videoconferințe la care a participat și preşedintele Klaus Iohannis, alături de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, președintele Lituaniei şi premierul Slovaciei.

În cadrul videoconferinţei, Iohannis a evidenţiat criza în care se află România în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de COVID-19, arătând că rata de vaccinare scăzută a contribuit semnificativ la această situaţie, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Şeful statului a menţionat faptul că România a activat Mecanismul european de protecţie civilă şi, în acest context, a mulţumit statelor membre care au oferit deja sprijin ţării noastre.

„Premierul Poloniei şi premierul Sloveniei au transmis disponibilitatea statelor lor de a ajuta România, iar, la rândul său, preşedintele Consiliului European s-a angajat să faciliteze sprijinul la nivel european pentru ţara noastră”, arată Administraţia Prezidenţială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here