Acordul cu privire la Brexit a depins de raportul existent între liderii din Regatul Unit şi cei irlandezi. Johnson şi-a dat seama că DUP nu va sprijini planul şi a mers singur, scrie Bloomberg, preluat de RADOR.
Era ora 8 seara, pe data de 8 octombrie, iar oficialii obosiţi din Downing Street vedeau cum începe dezastrul diplomatic.
Premierul britanic Boris Johnson a fost iritat de afirmaţiile cancelarului Angela Merkel, care estimase cât de greu va fi să se ajungă la un acord pe tema Brexitului, după care a urmat un schimb dur de replici care i-a şocat pe consilierii ambelor părţi.
Dacă o fi fost „ambuscada” lui Merkel despre care vorbiseră britanicii sau dacă a fost pur şi simplu un moment al adevărului pentru Johnson – aşa cum au sugerat ulterior germanii – cert este că cercul vicios al reproşurilor a însemnat aproape sfârşitul negocierilor.
Şi totuşi, la nouă zile după ce echipa britanică ajunsese la concluzia că un acord este „în general imposibil”, ei au discutat cu premierul la o gustare în avionul guvernului care tocmai îşi luase zborul spre Bruxelles. Boris Johnson avea să parafeze un acord pe tema Brexitului.
Tocmai schimbul dur de cuvinte cu cancelarul a fost cel care a deblocat tratativele pe tema acordului. Iar concesiile implicate ar putea totuşi dovedi că acordul nu merge. Relatările pe tema acestui încordat capitol final al eforturilor lui Johnson de a pecetlui divorţul de Uniunea Europeană se bazează pe declaraţiile unor oficiali din UE şi din Regatul Unit care au cerut să li se păstreze anonimatul, având în vedere că este vorba despre nişte evenimente recente delicate.
În timp ce echipa lui Merkel se arăta indignată de atacurile britanice, iar susţinătorii Brexitului difuzau pe Twitter o imagine jignitoare a lui Merkel, dl Johnson a contactat un alt lider, aproape la fel de mult interesat de tratativele cu privire la Brexit: (premierul) Leo Varadkar al Irlandei.
Discutând la telefon la câteva ore după convorbirea lui Johnson cu Merkel, cei doi bărbaţi au hotărât să ia problema în propriile mâini. Ei se vor întâlni undeva, pe teren neutru, din dorinţa de a ieşi din impas.
Trei ani la rând, UE a tot insistat că niciun premier britanic nu poate discuta separat cu vreun lider european. Toate convorbirile se făceau prin intermediul Comisiei Europene de la Bruxelles.
Dar Johnson şi Varadkar au hotărât că e momentul să încalce regula. Or, asta a înlăturat blocajul.
Thornton Manor este o reşedinţă rurală din secolul al XIX-lea, înconjurată de un parc şi de grădini, aflată la aproape 300 km depărtare de Downing Street.
Acest decor destinat nunţilor celor bogaţi şi celebri a devenit locul unde joi, 10 octombrie, Johnson l-a convins pe Varadkar să bată palma.
Împreună cu delegaţiile lor, cei doi au discutat aproape trei ore. La un moment dat, cei doi s-au plimbat singuri în jurul clădirii. Cel mai important este însă faptul că ei ajuns să creadă că pot avea încredere unul în celălalt.
Pornind de la această bază, cei doi au elaborat cumva acordul pe care Johnson l-a obţinut acum la Bruxelles. Documentul le cerea amândurora să facă nişte compromisuri. Johnson i-a spus lui Varadkar că recunoaşte necesitatea evitării unui control vamal în apropierea graniţelor terestre dintre Regatul Unit şi Irlanda, iar asta ar însemna un control pe teritoriul regatului, între Irlanda de Nord şi teritoriul continental britanic.
Pentru partea britanică, problema era una crucială: ea contesta tot ce susţinuseră britanicii timp de doi ani. Theresa May, predecesoarea lui Johnson, spusese că niciun premier britanic nu va semna un asemenea acord. Pe de altă parte, Varadkar avea şi el miza lui.
El a refuzat să accepte ceva care să nu includă garanţia permanentă a unei frontiere irlandeze la care să nu se facă un control vamal al produselor. Acum, el i-a spus lui Johnson că e dispus să dea înapoi.
Aşa a apărut ideea unui aranjament vamal special pentru Irlanda de Nord, din care populaţia din regiune ar putea ieşi după patru ani dacă parlamentele lor votează în sprijinul acestui lucru.
A fost o negociere de importanţă crucială. Vorbind public după aceea, cei doi au spus că au găsit „calea” spre un eventual acord, dar au avertizat că va fi mult de lucru pentru ca el să fie pregătit în vederea summitului de pe 17 octombrie. Imediat, negociatorii britanici şi cei din UE şi-au accelerat tratativele.
Au lucrat pe tot parcursul weekendului, iar marţi, apăruseră speranţe.
Cele două echipe au lucrat de la 9,30 până la 1,30 în noaptea zilei următoare ca să finalizeze textul, mâncând doar sandvişuri şi salată, iar ulterior, cafea şi biscuiţi. Şi totuşi, în pofida progresului de la Bruxelles, Johnson şi echipa lui mai aveau de dus o altă bătălie, de această dată, la Londra.
Ei trebuiau să convingă Partidul Democrat Unionist (DUP) – grupul nord-irlandez care sprijină guvernul lui Johnson în Camera Comunelor – să sprijine acordul. Orice desparte regiunea lor de teritoriul britanic ar fi considerat de DUP drept o catastrofă, iar fără sprijinul său, Johnson va avea de luptat pentru a-şi vedea acordul ratificat de parlament.
Dar fără compromisul vamal, nu va exista un acord, iar tot eşafodajul Brexitului ar fi în pericol. DUP nu a respins imediat propunerile.
De fapt, pe măsură ce textul era finalizat, unii oficiali din Downing Street 10 credeau că preşedinta DUP, Arlne Fostr, va fi gata să îl semneze. Totuşi, atunci când s-au întâlnit în Downing Street, miercuri noaptea, Johnson şi Foster ajunseseră la nişte disensiuni greu de aplanat.
În ziua următoare, Johnson s-a sculat devreme. La fel a făcut şi Foster. La ora 6,48 dimineaţa, împreună ci colegul său Nigel Dodds, a dat o declarație de presă.
„Aşa cum stau lucrurile, nu putem sprijini ceea ce ni s-a sugerat”, au spus ei. Poarta rămăsese încă deschisă unui compromis, dar Johnson nu mai avea timp.
El a hotărât să meargă înainte fără ei. La ora 9 dimineaţa, el a stabilit detaliile finale împreună cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, după care a ţinut o teleconferință cu cei mai importanţi miniştri ai cabinetului înainte de a-l suna pe Juncker ca să-i spună: avem un acord.
La ora 11, el se îmbarca în avionul spre Bruxelles.
La cele mai recente summituri, Theresa May fusese lăsată să mănânce singură în timp ce cei 27 de lideri discutau despre Brexit. La primul său summit, şi poate ultimul, lui Johnson i s-a permis să stea la masă cu contractul de divorţ proaspăt parafat.
De îndată ce s-a terminat dineul, Johnson şi echipa lui s-au întors la Londra. Mai aveau o problemă de rezolvat.
Sursa: RADOR
[…] Povestea deblocării Brexit. Efectul Merkel, cele două telefoane și regula încălcată de Johnson […]