Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Numărul de bucureşteni vaccinaţi împotriva COVID-19 cu cel puţin o doză este de 667.176, a declarat, luni, prefectul Capitalei, Alin Stoica, după ce anterior a anunţat o cifră mult mai mare, informează Agerpres.

În cursul zilei de astăzi, am raportat un număr de 1,2 milioane de bucureşteni vaccinaţi, ceea ce ar fi însemnat un rezultat remarcabil: 50% dintre locuitorii Capitalei vaccinaţi. Din păcate, acest număr este eronat. Am interpretat greşit – de fapt, acesta reprezintă numărul de doze administrate în cele două faze. Numărul de bucureşteni vaccinaţi cu cel puţin o doză este de 667.176, iar cel al bucureştenilor imunizaţi complet este de 585.611. Vă cer scuze pentru eroare. Ar fi fost o veste cu adevărat bună dacă număram, astăzi, peste 50% dintre bucureşteni vaccinaţi. Din păcate, mai avem de muncit până la a obţine acest rezultat„, a spus Alin Stoica într-o declaraţie de presă.

El a menţionat că raportarea se face la o populaţie eligibilă de 1,5 milioane şi la una totală de 2,2 milioane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here