Preotul Crin Triandafil Theodorescu, acuzat că este plătit de Bill Gates ca să se vaccineze

Preotul Crin Triandafil Theodorescu, parohul Bisericii Lușca (Năsăud), anunță că a primit „în cap niște găleți de chestii fetide” după ce anunțat că se va „vaccina fluierând” anti-COVID, îndată ce va fi disponibil vaccinul.

Preotul a publicat, în urmă cu o săptămână, un mesaj pe Facebook în care spunea că „o să mă vaccinez fluierând, privind pe fereastră și gandindu-mă la primăvară”. Textul a devenit viral pe Facebook, preotul primind numeroase mesaje, atât de la medici, cât și de la conspirationisti și antivaccinisti. El a fost acuzat că „este angajat al serviciilor secrete” și că „că sunt plătit de Bill Gates”.

„Nu trageți în pianist! Când am ieșit seara asta din peștera am aflat că postarea cu vaccinul a devenit virală. Bine că n-a devenit virusala. În privat, sute de mesaje. Niste amenințări și plimbări prin gură, cât să nu uit că natura umană e complexă nu doar pe orizontală, ci și de sus în jos. Altele (și asta mi-a făcut inima mugur de fluier) mesaje de mulțumire. Multe vin din partea medicilor. Asta m-a emoționat și m-a îndurerat deopotrivă. Medicii, asistentele, sunt frații și surorile noastre. Biserica întreagă vă iubește, nu doar popa din Lusca! E timpul să veniți acasă, la lumina Crucii, și e timpul să vă îmbrățișam că pe niste apostoli ai faptelor bune. Noi toți vă mulțumim cu recunoștință. Vâslim la aceeași barcă dar cu vâsle diferite.

Am aflat totodată că sunt angajat al serviciilor secrete, că altfel nu se explica viteza de propagare a postărilor mele. M-am indignat profund. Stau cu gardul casei parohiale nereparat; să facă bine serviciile secrete să-mi trimită urgent doi metri cubi de scândură să repar gardul. Mai circula o variantă, că sunt plătit de Bill Gates; m-am bucurat, abia aștept să-i tai o chitanță și să repar gardul! Am verificat contul, până la ora asta mister Gates n-a trimis nimic. Na belea; dacă și cu nanoroboții se comportă așa de neprofesionist, s-a dus de râpă toată șmecheria…

Dacă v-am supărat cu ceva, să mă iertați. N-am căutat publicitate, n-am făcut altceva decât să spun ce am în inimă și-n suflet. N-am îndemnat pe nimeni să se/ nu se vaccineze. Am vorbit doar despre mine. Am primit în cap niste găleți de chestii fetide, să fie primit. Așa merit. Dar să vă spun ceva. Din 5000 de prieteni pe care îi aveam, doar 10 m-au șters de pe listele lor. Am râs de fericire. Pentru că arată că putem trăi, totuși, cu ideea că celalalt gândește diferit. Nu e totul pierdut! Iubirea asta înseamnă. Să-l iei în brațe pe celalalt oricum ar fi el. Chiar și vaccinat…

Mi s-a spus să opresc comentariile, că impietează frumuseții textului. Nu. Trebuie să învățăm să vorbim unii cu alții. Politicos, elegant, asertiv sau măcar decent. Ne lipsește cultura dialogului. Așa că am răspuns, un timp, comentariilor, am șters dezinformările crase și jignirile. După o vreme n-am mai putut, fizic, să fac asta. Sper că n-au scăpat urâciuni la comentarii, mă simt responsabil. Și iată încă un motiv să vă cer iertare.

Mulți mi-au spus că am greșit afirmandu-mi părerea, pentru că sunt formator de opinie. Ce termen înfricoșător! Toți suntem formatori de opinie. De la cel care arunca chiștocul pe stradă până la cel care se apleacă și-l duce la coș. Cei care îmi spun că ar fi trebuit să tac sunt cei care consideră că masca e o psihomanipulare. Când taci, minți prin omisiune. Și minciuna este cea mai cumplită mască pe care o poate purta cineva.

M-au bucurat nespus și cei care au înțeles: ‘nu mă vaccinez, părinte, dar vă iubesc!’ Doamne Dumnezeule,pai asta e evanghelie vie, pulsând, e Adevărul pășind prin secolul XXI! Că dacă iubești doar pe cei care (nu) se vaccinează, ce merit puteți avea? Oare nu asta ne spune Mântuitorul nostru?

Acum plutesc. Sunt fericit, am preliturghisit azi în peștera Tausoare, mâine, dacă îmi îngăduie Dumnezeu Cel Milostiv, o să vă povestesc ce-am trăit sub pământ. Rugați-vă. Iertați. Dar înainte de orice, iubiți!”, a scris preotul pe Facebook.

Iată și textul care i-a atras mânia conspirationistilor.

„O să mă vaccinez fluierând, privind pe fereastră și gandindu-mă la primăvară (trebuie refăcut gardul casei parohiale). Am la ce să mă gândesc. Și toate-s pe viitor. Sunt atâtea continente în inimile oamenilor de descoperit. Atâtea de îndurat. Și atâtea de iubit.

Până o să-mi injecteze asistenta nanoroboții aia o să-mi zboare nițel gândul și la Mama, baricadată în cabana ei din munți ca într-un asediu medieval. Pe când mă voi fi vaccinat eu, ea va fi deja imunizată și vă merge la Tata la mormânt, să fumeze amândoi o țigară și să-și șoptească mari taine, încet, să nu trezească pruncii din somn.

Știu, o să am reacții adverse grave. Voi face febră și poate mă vor durea brațele. Dar sunt antrenat. Viața mea e plină de reacțiile adverse ale tâmpeniilor pe care le-am făcut. Și mai ales ale cuvintelor proaste pe care le-am rostit. De curând l-am certat pe un coleg preot. Cuvintele mele aveau angularitati ascuțite, am trecut cu vocea într-o gama minoră, știu că doar așa mă aude.

Îl certam și în timp ce cuvintele mele ciopleau ceva la inima lui, eu eram plecat într-o călătorie de placere pe o insula tropicală. Am ajuns acolo cu anii. Și când îmi cert copilul, inima mea e o insulă de cretă albă înconjurată de ape limpezi pe care plutesc corăbii de război pline cu plăcinte calde, coliva aromată și sugiuc din Marele Bazar.

Îmi las gura să-și joace rolul și pe urmă o dezbrac de haine, o spăl cu cea mai pură iubire pe care o pot lăcrima și-o pun la rugăciune, în genunchi. N-am nici o apăsare, jur. Mi-e inima curata ca o pajiște de vară, dimineața pe rouă, și când o să mă duc la Dumnezeu doar cu inima în spate o să mă duc, îmi las mâinile și gura acasă, o să le uit într-un mormânt, cum uiți o haina veche într-un șifonier.

Mă voi vaccina pentru că am încredere. Viața mea e clădită pe încredere. Mi-am dus copilul la școală, l-am dat în palma unei învățătoare pentru că am încredere. Am încredere că preotul care îmi dă cuminecătura a rostit corect și cu cutremur epicleza. Că farmacista care-mi pune sub limba o tabletă galbenă și-amară știe mai multe decât știu eu.

Am încredere că inginerul care a construit podul, noul pod din coasta Lustii, și-a făcut bine calculele și s-a gândit la mine. Că cine a preparat cipsurile le-a presărat cu sare, nu cu șoricioaică. Și, nu în cele din urma, dar înainte de toate, am încredere în copilul meu. „Bineînțeles că mă vaccinez, tată!”

Știe ce vorbește, știe mai bine decât mine. Cu asta se ocupă, cu microbiologia, și nu e oare o dovadă de smerenie să înveți de la cel ce știe? Când vorbesc despre geomorfologie, eu vorbesc și el tace. Când vorbește el despre ARN și ADN, tac eu. E destul de simplu. Biologia mea de regn, dezvoltata până la taxonomie aplicativă, ascultă de gurița lui frumoasă, cam cum ascultă babele Evanghelia. Că nici știința oamenilor de știință nu e altceva decât broderie de lumină căzută din poala Domnului.

Uneori întreb. Că-mi place să-l stârnesc, îmi place grozav. Aseară l-am întrebat de efectele adverse ale vaccinului. N-am îndrăznit să atac subiectul cu modificarea ADN-ului, s-ar fi prins imediat că e fentă.

Mi-a zis, ‘Uite, tată, suntem speologi, mergem prin galeriile peșterii. Ce ai prefera să te lovească, o pietricică sau stânca aia mare, de zece tone, din zona vestibulară? Așa e și cu vaccinul. E o bucățică minusculă dintr-un rău mare. Alege!’

Aleg pietricica și să ascult de copilul meu.

Și râd, că îmi explică așa cum îi explicam eu, când era prunc, de Înviere. Exact așa îmi explica.

Pe urma îi zic că poate ar fi bine să aștept să văd ce se întâmplă cu cei care se vaccinează primii. Poate le crește încă un braț, albastru-fosforescent. Poate dau în bâlbâială, sau devin poeți peste noapte, scriind lungi epistole de dragoste într-o limbă inexistentă. Am mai văzut exemple. Deunăzi am văzut la televizor un domn care vorbea despre roboți în creier și teleghidaje extraterestre. Eu nu știu ce vaccin a luat domnul dar sigur a greșit flaconul. Și râde el acum.

‘Tu nu ai ochi de văzut așa ceva, tată, cu reacțiile adverse. Acolo e știință. Sunt alții, profesioniști, care au făcut asta deja, în numele tău. Ai încredere.’
Și am. Că dacă-i iei omului credința, i-ai luat și mințile. Și nici iubirea nu-și face culcuș în pieptul fară credință.

Mă voi vaccina și pentru că m-am săturat. M-am saturat de măști, deși, Dumnezeule mare, ce bine-au prins. Prea ne-am luat după gurile mieroase ale celor care ne-au lingușit, ne-au sărutat mâinile exemplar doar că să arunce o privire pe sub poala inimii noastre, să caute o fisură prin care să strecoare venin. Lasă, pentru ei a fost bună masca. Acum doar ochii contează, și lumina din ei. Prea multe cuvinte false ca sticla; să sclipească diamantele din ochi, că mie unuia mi-ajung diamantele alea!

Mă voi vaccina și din motiv de visareala, am spus asta? Nu pot trai fară visuri, nu pot. Ia-i unui călugăr liniștea și psaltirea, ia-i unui profesor studenții de sub priviri, unui preot ia-i gurița de copil de la capătul linguriței cu cuminecătura și le-ai vestejit sufletul. Vreau viața înapoi, întreagă, repede, frumoasă.

Vreau copiii la potir, îmi vreau babele suspinând în bănci, contrandu-se-n cântari, vreau să mă scufund în mulțimea de liceeni care inundă străzile Nasaudului la amiază, hohotind și aruncandu-și glume, și mai presus de toate o vreau pe Mama în brațele mele. Și dacă pentru asta trebuie să-mi fac un amărât de sfert de sfert de virus, îmi fac trei vaccinuri. Unul în limbă, că poate se mai înțelepțește, și unul drept în inimă, că și acolo bat vânturi siberiene uneori. Mihai zice că n-ajuta, că acolo să îndes mila lui Dumnezeu. Și râdem.

Și Doamne Dumnezeule, după ce va trece urâtul ăsta de pe pământ, îmi fac ruccsacul și-mi curăț bocancii. Îmi împachetez primusul de peștera și cana de tablă, și drept spre sud mă duc, ca pasările când vine iarna, drept spre sud mă duc. O să traversez dintr-o suflare Arhipelagosul, țopăind din insula în insula, copil cu picioarele în bălțile de ploaie. Pe urmă o să debarc în portul Alexandriei Egiptului, și până în oaza aia cu călugări doar patru mandarine și-un flacon de apă plată ar mai fi, doar atât.

Că orice poți să-mi iei, orice, doar vântul care-mi poartă inima nu mi-l poate lua nimeni. Vântul ăla călduț care mângâie tâmpla, care miroase a prescură scoasă din cuptor și-a mare zdrobită de țărm, Duhul Adevărului, care pretutindenea e și-n mine se preumblă cu tălpile goale, vântul ăla… Mă vaccinez”.