Președintele Cehiei, decizie controversată: opreşte furnizarea de informaţii către mai multe media de investigaţii

Biroul preşedintelui ceh Milos Zeman va opri furnizarea de informaţii către mai multe media de investigaţii, printre care săptămânalul Respekt, site-ul de ştiri Seznam Zprávy şi cotidianul Deník N, informează luni euractiv.com, transmite Agerpres.

Măsura vizează, de asemenea, postul public de televiziune ceh.

Această decizie controversată a fost anunţată într-o declaraţie oficială intitulată „declaraţie despre lupta împotriva discriminării”.

Potrivit documentului citat, decizia a fost luată „în cadrul luptei contra dezinformării, a cărei importanţă a fost confirmată de Comisia Europeană în timpul negocierilor în ianuarie 2021”. „Lupta împotriva dezinformării se află printre principalele subiecte pentru Comisia Europeană şi chiar şi pentru guvernul ceh. Prin această decizie, biroul preşedintelui se alătură acestui efort”, indică declaraţia.

Potrivit lui Vratislav Mynar, şeful de cabinet al preşedintelui ceh, media vizate de noua măsură sunt „distorsionate, false şi părtinitoare”.

Institutul Internaţional al Presei (IPI) a condamnat decizia. „IPI consideră că această decizie de a opri în mod intenţionat informaţia pe bază discriminatorie violează constituţia Republicii Cehe, care stipulează că puterea de stat este în slujba tuturor cetăţenilor, ca şi Carta drepturilor şi libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la informare”, arată IPI într-un comunicat.

Potrivit IPI, asemenea bariere în calea accesului la informaţii vor împiedica activitatea media şi vor submina în mod grav libertatea presei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here