Preşedintele interimar al PNL Timiş demarează acțiunea de excludere din partid a lui Ionuț Nasleu, după derapajul antisemit și homofob

Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a anunţat că va demara procedura de excludere din partid a lui Ionuţ Nasleu, în urma unui mesaj homofob și antisemit publicat de acesta pe Facebook, scrie presa locală.

Alin Nica spune, într-un comunicat de presă, că locul lui Ionuţ Nasleu nu mai poate fi în PNL.

PNL Timiş se delimitează de declarațiile domnului Ionuț Nasleu și dezaprobă total atât limbajul, cât și ideile vehiculate de acesta. În calitate de om și președinte al PNL Timiș consider inacceptabilă ieșirea nervoasă a domnului Ionuț Nasleu în spațiul public online, motiv pentru care voi da curs propunerii colegilor liberali de a analiza conduita domnului Nasleu în prima ședință a Biroului Permanent Județean al PNL Timiș.

În conformitate cu statutul PNL, pentru astfel de declarații se prevede excluderea acestuia din partid, demersuri pe care le vom începe. Astfel de comportamente nu fac cinste nimănui. Pe viitor ne dorim și ne vom asigura ca imaginea și calitatea de liberal timișean să nu mai fie asociate cu asemenea conținut și vocabular.

Misiunea de curățare morală a partidului de astfel de persoane este una dintre prioritățile asumate de noua conducere a PNL Timiș, care este hotărâtă să acționeze și în cazul altor persoane care desconsideră valorile și principiile fundamentale ale Partidului Național Liberal”, spune Alin Nica.

Fost senator PRM, Nasleu a intrat în PNL şi a devenit unul dnitre cei mai apropiaţi oameni ai lui Nicolae Robu. A fost chiar şi consilier personal al primarului Robu, pentru ca apoi să fie recompensat cu funcţia de director al SC Pieţe, funcţie pe care o ocupă şi acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here