Preşedintele sud-coreean a declarat că ţara sa este „într-o situaţie de criză”

Moon Jae-in, preşedintele sud-coreean, a spus, în urma celor mai noi raportări de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, că ţara sa este „într-o situaţie de criză”, relatează The Guardian, transmite News.ro.

Pentru ultimele 24 de ore, în Coreea de Sud au fost raportate 950 de cazuri de infectare, cel mai mare număr de contaminări zilnice de la vârful de 909, înregistrat pe 29 februarie.

„Aceasta este, într-adevăr, o situaţie de criză”, a declarat Moon. „Plănuim să extindem metodele de testare drive-through şi walk-through, ca măsură preventivă de a urmări persoanele infectate şi de a bloca răspândirea”.

El a mai spus că este foarte posibil, în urma intensificării testărilor, ca în ţară să se înregistreze o creştere a numărului de cazuri.

Preşedintele a ordonat mobilizarea poliţiei, a personalului militar şi medical în încercarea de a opri răspândirea noului coronavirus.

Coreea de Sud, cu populaţie de peste 51 de milioane de locuitori, a fost prima ţară din lume care a impus măsuri eficiente de stopare a răspândirii bolii.

Aici au fost înregistrate puţin peste 41.700 de cazuri şi 578 de decese asociate.

La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus la finalul anului trecut, în Wuhan (China), au fost înregistrate peste 71 de milioane de cazuri şi mai mult de 1,59 de milioane de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here