Primarii liberali ai Varşoviei şi Budapestei au denunţat luni blocarea ‘iresponsabilă’ a planului de relansare european de către guvernele polonez şi ungar, presând Bruxellesul, printr-o scrisoare, să le fie livrate fondurile ‘în mod direct’, transmite AFP, citată de Agerpres.

Aceste guverne continuă să fie iresponsabile prin vetoul lor”, a acuzat primarul Varşoviei, Rafal Trzaskowski, în faţa jurnaliştilor, într-o videoconferinţă cu omologul său de la Budapesta.

Dacă aceasta va continua, noi credem că Uniunea Europeană ar trebui să le permită aleşilor locali să utilizeze o parte a banilor în mod direct”, a adăugat Trzaskowski.

Noi am trimis o scrisoare tuturor şefilor instituţiilor UE pentru a enunţa cu claritate poziţia noastră”, a mai precizat el.

Capitala Poloniei şi cea a Ungariei, două ţări guvernate de suveranişti, sunt administrate de opoziţie.

De la 16 noiembrie, guvernele de la Budapesta şi Varşovia blochează adoptarea planului de relansare de 750 miliarde de euro, refuzând condiţionarea primirii fondurilor de respectarea statului de drept.

Liderii UE vor încerca să găsească o soluţie de ieşire din criză la summitul prevăzut să aibă loc joi şi vineri.

‘Trebuie să respectăm toţi statul de drept, este de cea mai mare importanţă, este indispensabil pentru coeziunea noastră’, a mai spus primarul Trzaskowski, un eurofil, în numele principalei forţe poloneze de opoziţie.

În 2019, capitalele Budapesta, Varşovia, Praga şi Bratislava au încheiat un ‘pact al oraşelor libere’ pentru a propune o alternativă la ‘populismul’ guvernelor ţărilor lor şi a strânge legăturile cu Europa.

Alianţa liberală speră să poată dialoga direct cu instanţele de la Bruxelles pentru a obţine fonduri europene pentru marile oraşe, ocolind administraţiile centrale.

‘Reprezentăm milioane de cetăţeni şi suntem ataşaţi Europei, ca şi instituţiilor europene’, a afirmat la rândul său primarul Budapestei, Gergely Karacsony, precizând că, împreună cu omologul său de la Varşovia, vorbeşte în numele a 249 autorităţi locale de opoziţie din cele două ţări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here