Procurori olandezi: Trei ruşi şi un ucrainean, ”pe deplin responsabili” pentru doborârea zborului Malaysia Airlines MH17, deasupra Ucrainei, în 2014

Procurori olandezi au anunţat marţi că suspecţii în procesul desfăşurat în Ţările de Jos, trei ruşi şi un ucrainean, sunt „pe deplin responsabili” pentru doborârea zborului Malaysia Airlines MH17 deasupra estului Ucrainei în 2014 şi ar trebui să fie declaraţi vinovaţi de crimă, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Bărbaţii – toţi în libertate – ar putea primi pedepse mergând până la închisoare pe viaţă dacă sunt găsiţi vinovaţi că au ajutat la alimentarea sistemului de rachete folosit de rebeli susţinuţi de Rusia pentru a trage o rachetă în avionul de pasageri în timp ce zbura de la Amsterdam la Kuala Lumpur.

„Cei patru suspecţi împreună sunt pe deplin responsabili pentru doborârea zborului MH17, care a provocat moartea a 198 de persoane la bord, şi uciderea celor de la bord”, a declarat judecătorilor procurorul Thijs Berger.

În a doua zi de prezentare a pledoariilor finale, acuzarea a declarat că probele au arătat că suspecţii – ruşii Oleg Pulatov, Serghei Dubinski şi Igor Girkin, precum şi ucraineanul Leonid Harcenko – activau în zona unde a fost doborât MH17.

Cei patru au fost identificaţi de o Echipă de Investigaţie Comună internaţională care a cercetat prăbuşirea zborului MH17, şi numiţi ulterior de procurorii olandezi.

Potrivit procurorilor, bărbaţii, care au toţi legături cu grupuri de rebeli susţinute de ruşi, sunt implicaţi în doborârea MH17 după ce au aranjat ca o rachetă Buk de fabricaţie rusească să fie adusă în zonă.

Potrivit legislaţiei olandeze, nu contează dacă suspecţii nu au declanşat ei înşişi racheta, întrucât dacă cineva determină pe altcineva să comită o crimă poate fi condamnat ca autor al acestei crime, au precizat procurorii.

Sentinţele cerute de aceştia sunt aşteptate miercuri, la sfârşitul unui proces de 20 de luni.

Niciunul dintre inculpaţi nu a fost prezent la tribunal. Un suspect, Pulatov, a trimis avocaţii să-l reprezinte. Ceilalţi nu au cooperat niciodată cu instanţa şi sunt judecaţi în lipsă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here