Inquam Photos / George Calin

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că alegerile parlamentare nu se pot organiza pentru că valul pandemiei de Covid-19 este în creștere și există riscul să ajungem la peste 3000 de cazuri. Ciolacu consideră că PNL va utiliza orice pârghie pentru a forța organizarea alegerilor pe 6 decembrie.

Nu, alegerile nu se pot organiza, dar pe ei nu-i interesează altceva. Cum să ieși, tu, președinte al României în conferință de presă, când ai cel mai mare număr de cazuri să ataci PSD, de 17 ori să ataci PSD-ul, iar la final să le spui oamenilor să aibă grijă și cu pandemia.

După părerea mea oamenii vor avea lehamite și cred că numărul de cazuri va fi din ce în ce mai mare. Vom trece de 2500 de cazuri, spre 3000 de cazuri pe zi.

Este clar că nu pot fi organizate alegeri, dar ei vor face același lucru pe care l-au făcut și cu pensiile. Dacă CCR-ul va da că este constituțional și n-au de ales că tocmai au zis că Parlamentul decide. Ei, totuși, vor ataca la CCR, iar președintele va retrimite la Parlament, în așa fel încât să se ajungă în data de 6 decembrie. Au tot planul făcut, toate au fost pregătite pentru ei.”, a spus Marcel Ciolacu, la Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here