Propunerea care l-a înfuriat pe Vucic. Liderul de la Belgrad acuză Occidentul că dorește înfrângerea Serbiei

vucic
Foto: Us Army

Puterile occidentale vor înfrângerea Serbiei, dar „trebuie să rezistăm”, a declarat miercuri preşedintele sârb Aleksandar Vucic, citat de Tanjug, comentând un comunicat al emisarului special american pentru Balcanii de Vest Matthew Palmer, potrivit căruia nu este exclusă posibilitatea unui schimb de terenuri cu Kosovo şi că un acord asupra parametrilor depinde de Belgrad şi Priştina.

Notând că el însuşi a susţinut un dialog Belgrad-Priştina cu privire la chestiunea Kosovo, Vucic a adăugat: „Întotdeauna am spus asta, dar mă tem că nu va avea loc un dialog între noi”.

„Ori de câte ori există puteri mari, în special mari puteri occidentale, toată lumea căuta mereu o înfrângere a Serbiei. Trebuie să rezistăm în faţa acestui lucru”, a subliniat preşedintele sârb.

Nu avem nevoie de conflicte, ci de decenii de pace, iar dialogul este o necesitate, a mai notat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here