Proteste la Sofia. Intrările în Palatul de Justiţie, blocate

Sursa: Pixabay

Intrările în Palatul Justiţiei din Sofia erau blocate, miercuri, de către manifestanţi care vor să interzică accesul procurorului general Ivan Gheşev, intrat în colimatorul protestatarilor după mobilizarea masivă de vara trecută, transmite miercuri AFP, preluată de Agerpres.

Manifestanţii cer de mai multe luni demisia lui Gheşev, pe care îl acuză de ”protejarea oligarhiei”. Acţiunile demonstranţilor s-au reluat săptămâna trecută după anunţul SUA privitor la impunerea de sancţiuni împotriva a şase cetăţeni bulgari acuzaţi de corupţie.

”Ivan Gheşev a transformat Parchetul în bâta de baseball a mafiei, într-un scut care îi apără interesele”, a declarat Ghiorghi Ghirghiev, liderul organizaţiei neguvernamentale Boeţ, iniţiativa mişcării de contestare.

Manifestanţii poartă banderole cu mesaje în care Gheşev este numit mafiot şi care cer intervenţia şefei Parchetului European. ”Laura Kovesi, Bulgaria are nevoie de dumneavoastră”.

Ivan Gheşev, care supraveghează activitatea ansamblului procurorilor şi are ultimul cuvânt asupra anchetelor, a fost una dintre principalele ţinte ale manifestaţiilor din vara lui 2020 contra guvernului condus pe atunci de Boiko Borisov.

Mandatul lui Gheşev expiră abia în 2026 şi lui i se reproşează că a închis ochii la acţiunile fostului deputat Delian Peevski, acuzat de Trezoreria americană (Ministerul de Finanţe – n.r.) de implicare într-un sistem de mită şi trafic de influenţă.

Sancţiunile americane, cele mai importante luate după adoptarea ‘legii Magnitsky’, numele unui avocat rus decedat în detenţie, au relansat dezbaterea despre corupţie în Bulgaria, cu numai o lună înaintea alegerilor parlamentare anticipate, prevăzute pentru 11 iulie.

Ravagiile produse de mariajul dintre populism și pandemie. Cazul dureros al Braziliei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here