Putea China să manipuleze OMS în criza coronavirusului? Lecția acordului secret dintre Deng Xiaoping și Banca Mondială

Cât de puternică poate fi influența Chinei asupra unor organizații mondiale de talia OMS și, mai cu seamă, cât de legitimă este deschiderea unei discuții pe acest subiect? Există răspunsuri solide pentru ambele întrebări.

În timp ce pandemia de Covid-19 ne bombardează deja cu suficiente argumente care incriminează Beijingul, nici trecutul nu este mai puțin generos în acest sens. A existat un moment istoric în evoluția spectaculoasă a Chinei care conține cel puțin o lecție relevantă pentru suspiciunile existente azi asupra relației dintre conducerea de la Beijing și Organizația Mondială a Sănătății. Un moment în care contacte și înțelegeri secrete cu o instituție internațională de mare anvergură s-au dovedit de mare folos Chinei.

Cei doi stâlpi ai unei relații spectaculoase

„În 1983, domnul A.W. Clausen, președintele Băncii Mondiale, a vizitat China pentru a se întâlni cu Deng. Ei au agreat, în secret, ca o echipă de economiști din cadrul Băncii Mondiale să studieze economia Chinei și, în perspectiva următoarelor decenii, să recomande modul în care China ar putea ajunge din urmă economia Statelor Unite”. Revelațiile de mai sus îi aparțin lui Michael Pillsbury.

Episodul acordului secret dintre Deng și Clausen, dar mai ales implicațiile sale tectonice din următoarele trei decenii sunt analizate în detaliu de expertul american, într-una dintre cărțile sale-fanion ale lui Pillsbury – „Maratonul de o sută de ani. Strategia secretă a Chinei de a înlocui SUA ca superputere globală”.

Târgul făcut de Clausen și Deng s-a concretizat rapid într-un studiu, iar studiul a avansat și o predicție: „În 1985, echipa Băncii Mondiale a remarcat, în mod confidențial, că până în 2050, China ar putea ajunge din urmă lumea dezvoltată”.

Apoi, în 1990, chinezii au avut un moment de răscruce. În Partidul Comunist, unii vroiau să o apuce pe calea Rusiei post-sovietice, alții pe cea a întăririi rolului statului în economie. O informație crucială, spune Michael Pillsbury, cu care conducerea Băncii Mondiale fusese perfect la curent, dar de care SUA nu au aflat decât peste ani. O informație, constată azi expertul american, care ar fi putut remodela parcursul Chinei și, eventual, calma mișcările tectonice din geopolitica prezentului.

• Citiți și: Cum a infectat China toată planeta cu coronavirus. Rolul celor trei săptămâni în care Partidul Comunist a coordonat mușamalizarea

Nici evenimentele sângeroase din 4 iunie 1989 nu au zdruncinat alianța bătută în cuie cu șase ani mai devreme și ținută, în tot acest timp, departe de ochii lumii. Iată ce spune Michael Pillsbury: „Deși Statele Unite, Europa și Japonia au impus sancțiuni asupra Chinei, în urma evenimentelor din Piața Tiananmen, Banca Mondială acorda asistență, cu discreție, autorităților chineze”.

Foarte important de reținut aici e că relația secretă dintre Banca Mondială și China a fost potențată de doi vectori esențiali: 1. capacitatea liderilor de la Beijing de a respecta recomandările și analizele făcute, „cu discreție”, de experții Băncii; 2. flexibilitatea șefilor Băncii Mondiale, care au făcut pentru chinezi excepții radicale de la regulă.

Dar cine este autorul cărții?

În prezent, M. Pillsbury este director al Centrului de Strategie Chineză de la Hudson Institute, dar are o activitate de câteva decenii în slujba Pentagonului, CIA, Senatului și Casei Albe. Este considerat o autoritate în materie de China, inclusiv de actuala Administrație de la Washington, iar în analizele sale privind obiectivele Chinei cu greu poți găsi o ancoră de optimism.

În esență, Pillsbury admite aici că el însuși a fost păcălit, o bună perioadă, de jocul dublu al liderilor chinezi, menit să inducă în eroare publicul și marile capitale cu privire la intențiile reale ale Beijingului. Însă odată decodat, perspectivele care se deschid sunt năucitoare.

• Citiți și: Imposibil? Cum a mușamalizat China 3 dosare grele: Foametea cu zeci de milioane de morți, SARS și laptele care a schilodit zeci de mii de bebeluși

Context în care, adăugăm noi, criza coronavirusului are mari șanse de a scoate la suprafață câteva file din agenda externă secretă a Partidului Comunist Chinez, patronat de Xi Jinping.

Redăm, mai jos, pasajele relevante din cartea lui Michael Pillsbury, apărută și în limba română, la Editura Niculescu.

• În 1983, domnul A.W. Clausen, președintele Băncii Mondiale, a vizitat China pentru a se întâlni cu Deng. Ei au agreat, în secret, ca o echipă de economiști din cadrul Băncii Mondiale să studieze economia Chinei și, în perspectiva următoarelor decenii, să recomande modul în care China ar putea ajunge din urmă economia Statelor Unite.
• În acea perioadă, Banca Mondială a publicat câteva rapoarte vagi către public, despre necesitatea ca RP Chineză să se îndrepte către o economie de piață liberă. În particular, economiștii Băncii Mondiale au recomandat ceva diferit: ei au explicat cum ar putea China să depășească Statele Unite.
• În aparență, Banca n-a sugerat să se disimuleze întreaga idee, în ansamblul ei, ci să se pretindă că țara pășea pe drumul capitalismului. A fost vorba, mai curând de o decizie a Chinei, întemeiată pe un principiu călăuzitor, din epoca Statelor Combatante, și anume, acela de a induce senzația de triumf, aroganța în vechiul hegemon.
• În 1985, echipa Băncii Mondiale a remarcat, în mod confidențial, că până în 2050, China ar putea ajunge din urmă lumea dezvoltată. Acest lucru ar fi impus o rată de creștere anuală remarcabil de înaltă și susținută, de cel puțin 5,5%. Doar Japonia a mai ajuns din urmă Statele Unite și alte națiuni dezvoltate, pornind de la un nivel de înapoiere economică comparabil cu cel al Chinei. După părerea Băncii, ar fi fost posibil pentru China să lichideze rămânerea în urmă dacă ar fi putut urma o anumită strategie. Nicio altă națiune nu a încercat-o, iar alții au experimentat-o doar parțial.

Elev „model”

• Banca Mondială a atras atenția că rata de economii a Chinei era extrem de înaltă și că dacă s-ar putea obține o creștere a productivității, în special prin folosirea științei și tehnologiei, cuplată cu o creștere restrânsă a populației, obiectivul ambițios al Chinei putea fi îndeplinit.
• Banca a formulat, cu titlu confidențial, șase recomandări, fără a le dezvălui lumii exterioare, deoarece Banca luate decizia, delicată din punct de vedere politic, să susțină abordarea socialistă a Chinei și să nu întreprindă niciun efort autentic efectiv pentru a pleda pentru o adevărată economie de piață.
• În 1990, ca mai mare misiune a personalului Băncii Mondiale era la Beijing. Fără a dezvălui rolul jucat în spatele scenei de Banca Mondială, conducerea Chinei a urmat aproape toate recomandările organizației internaționale. Peter Harold a devenit principalul economist al Băncii și a fost asistat de E.C. Hwa care fusese profund implicat în studiul din 1984.
• Un viceministru chinez mi-a spus după ani de zile că Hwa a fost unul dintre părinții fondatori ai noii economii a Chinei, deși practic nu avea nicio recunoaștere în afara cercurilor economice din China. Nimeni dintre cunoscuții mei nu a știut vreodată de Hwa.

Momentul „Rusia”

• În anii care au urmat prăbușirii URSS, economiștii chinezi au dezbătut dacă să urmeze exemplul rușilor și al Europei de Est, ale căror întreprinderi de stat au fost privatizate rapid, la prețuri stabilite liber. (…) Dacă am fi știut, ar fi fost mai înțelept să-i sprijinim pe cei aflați în căutarea unui drum al liberalizării reale, dar mai multe voci ale adepților liniei extremiste, cum ar fi cea a lui Zhou Xiaochuan, viitorul guvernator al Băncii Centrale a Chinei, au învins.
• Zhou a format o alianță timpurie cu Banca Mondială, ajutând în mare măsură strategia Maratonului Chinei. Am aflat mai târziu că după prăbușirea Sovietice în 1991, câțiva politicieni chinezi cu influență doreau să folosească modelul de reformă al Rusiei. Am fi putut să susținem acești avocați pledanți și să ne opunem celor ca Zhou, dar noi n-am știut nimic despre dezbaterea secretă. Zhou a redactat un studiu confidențial pentru Banca Mondială, detaliindu-și planul de a respinge științele economice și lecțiile orientate către piață, preluate din experiențele Rusiei și ale reformelor est-europene. Dimpotrivă, Zhou și șeful departamentului China al Băncii, Peter Harold, au proiectate o nouă strategie de a transforma societățile de stat ale Chinei, ineficiente, prost administrate și structurate necorespunzător. Ele acumulau pierderi mari fiind creditate direct de sistemul bancar controlat de guvern. Ideea era de a salva dinozaurii și a-i transforma în „campioni naționali”, ceea ce nu se mai făcuse niciodată.
• După studii detaliate, echipa chineză și economiștii Băncii Mondiale, au decis împotriva privatizării și reformei politice. Împreună, ei au optat pentru cea mai stabilă cale a creșterii economice, mai precis păstrarea politicilor economice socialiste și a monopolului politic al Partidului Comunist Chinez.
• Dacă oficialii americani ar fi știut despre acest conflict între susținătorii moderați ai pieței libere și șoimii yiang pai, la Washington s-ar fi putut lua decizii diferite.

Angajamente onorate chiar și după „Tiananmen”

• Într-o remarcabilă răsturnare de situație, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, instituții orientate în mod normal către sectorul privat, au acceptat că prin reglementările chinezești s-a  pretins societăților de stat să protejeze interesele guvernului chinez. Aceasta reprezenta o violare a angajamentelor originale ale Chinei. Într-adevăr Banca Mondială a mers atât de departe încât să avertizeze într-un studiu confidențial din 1993 că reformele Chinei vor eșua dacă societățile de stat nu vor fi perfecționate, pentru a deveni în final profitabile.
• Banca Mondială a sfătuit China să meargă mult mai departe, iar China așa a procedat. Banca a recomandat crearea unor societăți de tip Portfolio holding company, la fel ca fondurile mutuale, în economiile de piață libere. Cea mai șocantă propunere dintre toate a fost să se înființeze burse de valori imobiliare pentru a vinde acțiunile întreprinderilor de stat.
• Acest aranjament a fost, eufemistic, privatizare parțială. Încă o dată, China a urmat modelele propuse din culise de Banca Mondială. Deși Statele Unite, Europa și Japonia au impus sancțiuni asupra Chinei, în urma evenimentelor din Piața Tiananmen, Banca Mondială acorda asistență, cu discreție, autorităților chineze.
• După consultarea Băncii, China a stabilit, de asemenea, echivalentul sistemului american al Rezervelor Federale.

Context. Tedros Adhanom Ghebreyesus, contestat puternic

Republicanii din Congresul american l-au îndeamnat, zilele trecute, pe Donald Trump să condiţioneze atribuirea unor noi fonduri Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de demisia directorului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, pe care îl acuză de faptul că a ”eşuat” să răspundă crizei noului coronavirus. Donald Trump însuși decisese blocarea finanțării de către SUA a Organizației.

Taiwanul a publicat conţinutul unui e-mail trimis, în decembrie, către OMS, în care cerea date despre răspândirea virusului Wuhan de la om la om. Autoritățile de la Taipei au acuzat OMS că le-au ignorat, refuzând să transmită informaţii adecvate pentru a lupta împotriva virusului. Taiwanul acuză OMS că a încercat să menajeze regimul comunist de la Beijing.

În ianuarie, atunci când se năștea practic pandemia care acum a blocat întreaga lume, un savant de la Universitatea California, pe nume Xiao Qiang, monitoriza declarațiile oficiale ale Chinei despre noul virus ce se răspândea în provincia Wuhan.

Atunci, el a observat ceva deranjant: declarațiile Organizației Mondiale a Sănătății, organismul internațional care avertizează și sfătuiește lumea întreagă când este vorba despre administrarea unei crize din acest domeniu, retransmitea deseori mesajele Chinei.

„Când vorbea cu presa, (directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus – n.red.) cita aproape direct ceea ce citeam în declarațiile guvernului chinez”, spune Xiao Qiang, citat de The Atlantic (Detalii – AICI).

Rădăcinile „pasiunii” chineze din politica românească. Axa Beijing-București-Belgrad. Securitatea a implorat să fie salvat Ceaușescu