Putin afirmă că atentatul de la Moscova a fost comis de „islamişti radicali” care au încercat să fugă în Ucraina

Sursa foto: Ria Novosti

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni că atentatul terorist de vineri de la o sală de concerte de lângă Moscova, revendicat de gruparea Statul Islamic (SI), a fost comis de „islamişti radicali” care, potrivit acestuia, au încercat să fugă în Ucraina, relatează AFP şi dpa, citate de Agerpres.

„Ştim că (această) crimă a fost comisă de islamişti radicali cu o ideologie împotriva căreia lumea islamică încearcă să lupte de secole”, a declarat el în cadrul unei reuniuni guvernamentale, menţionând această legătură pentru prima dată, la trei zile după ce Statul Islamic a revendicat atacul.

„Ştim cine a comis această atrocitate împotriva Rusiei şi a poporului său. Ceea ce ne interesează este sponsorul”, a adăugat el.

Liderul de la Kremlin a repetat apoi că atacatorii, după atentatul care s-a soldat cu cel puţin 139 de morţi, potrivit unui nou bilanţ, au încercat să fugă către teritoriul ucrainean înainte de a fi arestaţi.

„Este important să răspundem la întrebarea de ce teroriştii, după crima lor, au încercat să plece în Ucraina? Cine îi aştepta acolo? Cei care sprijină regimul de la Kiev nu vor să fie complici ai terorii şi susţinători ai terorismului, însă apar multe întrebări”, a mai spus preşedintele rus.

La sfârşitul săptămânii trecute, Putin şi serviciile de securitate ruse (FSB) nu au menţionat implicarea jihadistă, evocând în schimb o pistă ucraineană, acuzaţie negată cu fermitate de Kiev şi Occident.

Luni seara, Putin a sugerat totuşi, încă o dată, că atacul ar putea avea o legătura cu Kievul şi susţinătorii săi.

„Imediat, se pune întrebarea, cine beneficiază de pe urma acestui (atac)? Această atrocitate poate fi un nou episod din seria încercărilor care, după 2014, luptă împotriva ţării noastre prin intermediul regimului neonazist de la Kiev”, a mai spus el.

„Naziştii, se ştie, nu au evitat niciodată să folosească cele mai murdare şi mai inumane metode pentru a-şi atinge obiectivele”, a mai spus Putin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here