În calitate de candidat la preşedinţie, Putin prezintă o avere modestă: un apartament de 77 m², o rulotă și trei mașini

Sursa: RIA Novosti

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a prezentat în mod public, într-un document oficial, averea care pare mult inferioară unor estimări, după ce autorităţile ruse au anunţat luni, în mod oficial, candidatura celui mai puternic om din Rusia în alegerile prezidenţiale din martie, relatează News.ro.

Acest document, publicat marţi de Comisia Electorală Centrală (CEC) a Rusiei, furnizat chiar de către şeful statului rus, provoacă unele nedumeriri.

Textul, preluat de publicaţia belgiană HLN, prezintă patrimoniul financiar al lui Vladimir Putin.

Potrivit acestui document, Vladimir Putin a obţinut venituri în valoare de 67,6 milioane de ruble (694.421 de euro) în ultimii şase ani.

Aceste venituri provin din diverse surse, precum salariul, titluri de depozit bancar, pensii militare şi civile şi vânzări de proprietăţi.

APARTAMENTE ŞI MAŞINI

În ceea ce priveşte bunurile materiale, preşedintele rus declară că deţine un apartament de 77 de metri pătraţi şi un garaj de 18 metri pătraţi la Sankt Petersburg.

El menţionează, de asemenea, un apartament cu o suprafaţă de 153,7 de metri pătraţi, închiriat de Guvern la Moscova și pus la dispoziţia sa pe termen nelimitat.

Putin mai arată în document că deţine două automobile GAZ M-21 din 1960 şi 1965, o rulotă de camping din 1987 şi o Lada Niva din 2009.

El declară economii în valoare de 54,5 milioane de ruble (559.663 euro), în zece conturi bancare ruseşti, şi faptul că deţine 230 de acţiuni la banca din Sankt Petersburg, evaluate la 280,49 ruble (2,88 euro) fiecare.

Acest patrimoniu pare modest şi stârnește îndoieli, în contrast cu estimările revistei economice Forbes, care a evaluat averea lui Vladimir Putin la 200 de miliarde de euro – ceea ce ar face din el unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume.

În 2022, jurnalişti de la diverse publicaţii străine au descoperit elemente ascunse ale averii preşedintelui rus şi au scos la lumină 88 de societăţi şi organizaţii legate prin acelaşi nume de domeniu ale adreselor lor de e-mail.

Aceste bunuri includ proprietăţi de lux, iahturi, avioane şi conturi bancare în valoare totală de aproximativ 4,3 miliarde de euro.

Opozantul rus Aleksei Navalnîi îi atribuia în 2021 preşedintelui rus o avere considerabilă, inclusiv un palat cu o suprafaţă de 17.000 metri pătraţi la malul Mării Negre, pe un domeniu de 35 de ori mai mare decât Monaco, estimat la 1,4 miliarde de euro.

Un apartament de 77 m2, une caravane… Poutine dévoile un étonnant patrimoine financier

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here