Ce plănuiește Putin, ce face, va ataca/nu va ataca Ucraina cu până la 175.000 de militari la granița de sud-vest cu Rusia și în Crimeea? Planurile pentru o posibilă invazie a Ucrainei sunt publicate aproape zilnic de ziarele europene, intervalul de timp fiind conturat în ianuarie-februarie. Experții militari s-au ocupat de săptămâni întregi să analizeze dacă urmează sau nu o invazie rusă, notează CEPA.
- O analiză de Oxana Schmies, cercetător și analist din Berlin
<< Serviciile de informații sunt ocupate, scanarea nevăzută a solului și a undelor de radio prin cea mai sofisticată tehnologie de supraveghere militară e în plină desfășurare, iar între tmp amenințarea a reunit miniștrii de externe ai NATO, la Riga.
Funcționarea minții lui Putin este un subiect de mare interes pentru cele mai strălucite minți ale lumii. Și se merge chiar mai departe, unii încercând să pătrundă în subconștientul lui; ce l-ar ține cel mai mult treaz noaptea, a fost întrebat Putin, la Russia Calling Investment Forum, pe 30 noiembrie? Și totuși, după două decenii de când se află la putere, Occidentul are o capacitate limitată de a prezice spre ce direcție o va lua. Suntem mai bine informați decât eram atunci când a venit în funcție, în anul 2000?
Aproape 22 de ani mai târziu, toată lumea vrea să intre în capul lui Putin și să înțeleagă ce simte și ce gândește. Și, de fapt, se poate. Înțelegerea pe care am dbândit-o este pur și simplu trecută cu vederea.
Relația ideală ruso-americană a fost definită de administrația Biden ca una „stabilă și previzibilă”. Iată ce este, de fapt, previzibil.
Previzibil este că Putin recurge la narațiunile trecutului pentru că nu are nimic de oferit în prezent, mai ales propriei țări. Previzibilă este căutarea constantă a unor noi surse de instabilitate în Europa. Previzibil este să ceri ca președintele american să-ți acorde atenție și apoi să fii condescendent când vine vorba se te întâlneșt cu el. Motivul principal pentru această predictibilitate rezidă în ceea ce este Rusia, în sistemul cleptocratic pe care l-a construit, în ineficiența economiei, într-o Rusie putinizată care nu are viitor ci doar mituri ale trecutului și în scăderea reputației internaționale a Rusiei și a popularității personale a lui Putin, care se află în declin.
Cel mai bun pariu este că Putin va continua să țină aproape de obiceiurile sale din trecut, previzibile. Modul lui de operare față de Occident ține de constrângere, cacealma și șantaj. Acest comportament necesită răspunsuri atent cântărite, o strategie militară, de asemenea, acțiuni transatlantice coordonate (și, totodată, cheltuieli semnificative.) Dar necesită în primul rând o distincție temeinică între cacealma și amenințarea reală. Acest lucru poate minimiza costurile viitoare (de exemplu, noi desfășurări militare), deși, desigur, este ceva extrem greu de realizat.
Totuși, de asta este nevoie acum în evaluarea evenimentelor din apropierea graniței cu Ucraina. Este necesară o diferențiere între o amenințare sau o provocare reală, precum și între contra-măsurile pe termen scurt și pe termen lung.
- Este vorba într-adevăr de o invazie a Ucrainei și, eventual, chiar de ocuparea acesteia? Nu, Ucraina nu este scopul în sine. Scopul principal este crearea instabilității în interiorul Ucrainei și în cadrul NATO. Plus un val de popularitate pentru Putin, în interiorul Rusiei, ca reacție la concesiile NATO sau ale lui Biden.
- Ar trebui NATO și Europa să se angajeze într-o confruntare serioasă, posibil militară, cu Rusia? Desigur că nu. Dar întrebarea nu se pune cu adevărat în astfel, deoarece nimic nu s-a schimbat în constelația NATO-Rusia, în ciuda afirmațiilor lui Putin. Președintele rus stă iarăși în șaua vechiului cal, fără să investească prea mult efort intelectual nou, folosind himera extinderii NATO către est și cerând recompensele la care se presupune că ar avea dreptul Rusia. Acest lucru funcționează excelent în Rusia. Mai simplu spus, Rusia are nevoie de Putin pentru a o apăra de agresiune.
- Cea mai recentă desfășurare de trupe va costa Kremlinului până la 10 miliarde de ruble (134 de milioane de dolari), după cum a estimat Vladimir Milov, un economist rus din opoziție, consilierul lui Alexei Navalnîi (într-un interviu acordat autorului). Rusia își poate permite acest lucru cu relativă ușurință; și totuși costul contabil nu este problema. Ar trebui să luăm în considerare motivul pentru care Putin trebuie să folosească armata, iar răspunsul este că amenințarea vecinilor este singura politică pe care Putin o mai are. Iar asta vine cu un preț – da, el poate forța un „dialog” cu Europa și SUA, dar chiar și cei care simpatizează cu comportamentul și obiectivele sale au dificultăți în a-i justifica acțiunile, având în vedere oceanele de neîncredere pe care le-a generat cu aspirațiile sale imperiale și cvasi-imperiale, cu politica sa agresivă față de străini și războiul hibrid pe care îl folosește în mod constant împotriva Europei.
- Pentru Vest, ar fi o greșeală chiar să se angajeze într-o discuție despre extinderea NATO, și o eroare ar fi să se întrebe și ce l-ar putea convinge pe Putin să detensioneze și să evite o intervenție militară în Ucraina. Mersul pe această cale l-ar încuraja pur și simplu pe Putin să escaladeze și să-și extindă cererile. În afară de faptul că ar pune sub semnul întrebării ordinea postbelică în Europa, o astfel de atitudine nu este altfel viabilă. Acest lucru pur și simplu nu poate fi încurajat – de departe, ar fi mai bine ca Occidentul să reamintească Rusiei că, în urmă cu 27 de ani, în decembrie 1994, Rusia, împreună cu Ucraina, SUA și Marea Britanie au semnat Memorandumul de la Budapesta, care includea promisiuni solemne că suveranitatea și integritatea teritorială al Ucrainei vor fi respectate. Din 2014, documentul a fost încălcat în mod flagrant de către Rusia. Cea mai bună politică occidentală e sublinierea nerespectării totale a acestuia de către Rusia și a-i cere să adere la ceea ce a semnat.
- Ar fi o eroare să intensificăm eforturile de a aduce Ucraina în NATO ca răspuns la această criză creată de Kremlin. Chestiunea aderării este o problemă pe termen lung și implică mai întâi un Plan de acțiune pentru aderare – pe care Ucraina nu îl are încă. Nu are sens să credem că aderarea rapidă a Ucrainei ar rezolva această criză.
- De asemenea, Occidentul trebuie să reînvețe câteva lecții vechi. Deoarece va trebui să vorbească cu Putin, care folosește limbajul diplomației coercitive, inclusiv „retorica vulgară a Războiului Rece” (potrivit spuselor fostului său consilier pentru securitate, Gleb Pavlovski), o diplomație occidentală mai coercitivă ar putea fi un răspuns adecvat. Afirmarea unei „conexiuni între represiunea internă și agresiunea transfrontalieră” (așa cum a sugerat secretarul de stat Antony Blinken) la cel mai înalt nivel diplomatic american este un (prim) pas corect către un tip de diplomație care ar putea fi eficientă față de Putin.
- Având în vedere dezbaterea continuă cu privire la suveranitatea europeană (militară) și la nou-introdusa busolă strategică a UE, consolidarea militară operată de Putin oferă o oportunitate binevenită pentru un acord concret între UE și NATO. Scopul ar trebui să fie elaborarea unei strategii pe termen mediu care să ofere soluții privind desfășurarea de material suficient și personal cu competențele necesare în cel mai scurt timp posibil. Ar putea implica, de asemenea, o posibilă acțiune militară coordonată, la nivelul UE-NATO, ca soluție de răspuns rapid în cazul unei încălcări a frontierei țărilor europene non-NATO și non-UE.
„Crizele pop-up” create sau instigate de Putin, precum cea pe care o trăim acum, se vor repeta, cel mai probabil. Strategiile pe termen scurt, mediu și lung pentru a le contracara trebuie elaborate de NATO și UE, în strânsă coordonare, reprezintă, prin urmare, o investiție de urgență în viitorul securității europene. >>
