PwC: Impactul economic al coronavirusului nu trebuie ignorat

Ţările afectate de epidemia COVID-19 propun stimulente fiscale pentru a sprijini economia, măsuri care se impun şi în România, a declarat Daniel Anghel, partener coordonator servicii fiscale şi juridice PwC România, într-un comunicat remis, joi, Agerpres.

„Amploarea cu care se extinde epidemia COVID 19 a început să aibă consecinţe asupra economiei, primele industrii afectate fiind cele din turism, hoteluri şi restaurante, transporturi sau organizarea de evenimente. În funcţie de evoluţia situaţiei – care, din păcate, nu poate fi previzionată nici ca intensitate, nici ca durată -, unda de şoc se va propaga asupra tot mai multor sectoare, cu implicaţii asupra întregii societăţi”, a menţionat Daniel Anghel.

Potrivit acestuia, unele state deja au anunţat pachete de măsuri fiscale pentru companii, în încercarea de a limita efectele crizei. „Ţările din G7 – Germania, Canada, SUA, Franţa, Italia, Japonia şi Marea Britanie au anunţat că vor folosi toate mjloacele disponibile, inclusiv fiscale, pentru a limita efectele negative. La rândul lor, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială au anunţat că sunt pregătite să ajute statele pentru a face faţă unei posibile crize”, se mai precizează în comunicat.

Reprezentantul PwC România susţine că nici în România impactul nu trebuie minimizat, în condiţiile în care patronatele din cele mai afectate sectoare până acum, transporturile şi turismul, au solicitat autorităţilor măsuri compensatorii financiare şi amânări la plata taxelor.

„Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România spune că epidemia de COVID-19 din Italia a dus la scăderea în medie cu 15% a transportului rutier internaţional de mărfuri efectuat de firmele româneşti, iar la transportul de persoane cu 100%. Apoi, în condiţiile anulării multor zboruri şi reducerii gradului de ocupare a hotelurilor din ultimele săptămâni, patronatele din turism au cerut un pachet de măsuri de sprijin din partea Guvernului”, se precizează în comunicat.

Potrivit PwC România, autorităţile române trebuie să evalueze realist implicaţiile economice la nivel macroeconomic şi sectorial, atât pentru susţinerea companiilor, cât şi a angajaţilor. „Fără acordarea unor facilităţi care să ajute economia, pe termen lung există riscul unui şomaj crescut şi al unei recuperări mai dificile pentru sectoarele cele mai afectate”, se mai spune în comunicat.

Reprezentanţii PwC România au menţionat măsurile care au fost luate în alte state. Astfel, Italia, cel mai afectat stat de coronavirus, care şi-a închis graniţele şi-a pus sub monitorizare toată populaţia, a anunţat un proiect care prevede scutiri de taxe pentru companiile care au înregistrat un declin de 25% al veniturilor, tăieri de taxe în general şi fonduri adiţionale pentru companiile private de sănătate. De asemenea, statul italian a amânat depunerea unor declaraţii, a extins termenele limită pentru plata taxelor de către companiile din zonele afectate şi a anunţat un fond suplimentar de salarii pentru a-i sprijini pe angajaţii concediaţi din cauza carantinei şi a restricţiilor de călătorie.

Germania a anunţat, de asemenea, că este pregătită să adopte un pachet de stimulente fiscale dacă epidemia va declanşa o criză economică globală, care să includă reduceri de impozite, amânări la plata unor impozite plătite de angajatori, stimularea muncii part-time şi cea de la domiciliu, toate pentru a amortiza efectul negativ al virusului în economie dacă epidemia se va agrava.

Coreea de Sud a introdus subvenţii pentru salarii, în cazul micilor comercianţi, şi a majorat indemnizaţia pentru cei care îşi caută un loc de muncă sau sunt îngrijiţi la domiciliu. China a renunţat temporar la contribuţiile pentru asigurări sociale plătite de companii.

„La rândul său FMI a făcut o serie de recomandări guvernelor. Pentru persoanele concediate, ar putea fi majorat temporar ajutorul de şomaj, pentru a permite angajaţilor care nu se simt bine să rămână acasă fără teama că-şi pierd locul de muncă în timpul epidemiei. Băncile centrale ar trebui să fie pregătite să furnizeze lichidităţi masive băncilor şi companiilor financiare non-bancare, în special celor care acordă creditare firmelor mici şi mijlocii, care ar putea fi mai puţin pregătite să facă faţă unei întreruperi semnificative. De asemenea, guvernele ar putea oferi garanţii de creditare temporare şi ţintite pentru necesităţile de lichiditate pe termen scurt ale acestor firme, iar autorităţile de supervizare şi de reglementare a pieţei financiare ar putea, de asemenea, încuraja temporar extindere a scadenţei împrumuturilor”, se mai precizează în comunicat.

În acest context, reprezentanţii PwC susţin că autorităţile române ar trebui să ia în considerare un pachet de măsuri fiscale pentru angajaţii şi companiile din sectoarele vulnerabile care sunt nevoite din cauza forţei majore să îşi sisteze sau să îşi reducă activitatea. În acest mod ar putea preveni sau limita implicaţiile negative care riscă se repercuteze asupra întregii economii generând probleme în lanţ pentru angajaţi, companii şi bugetul de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here