Militanţii palestinieni din Fâşia Gaza au lansat luni rachete către sudul Israelului şi zona Ierusalimului, punându-şi în practică ameninţările conform cărora vor pedepsi Israelul pentru confruntările violente dintre palestinieni şi poliţiştii israelieni la Ierusalim, transmite Reuters. Mişcarea islamistă Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, a trecut o ”linie roşie”, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a promis un răspuns puternic din partea statului evreu, relatează AFP.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, nouă palestinieni, printre care şi trei copii, au fost ucişi în urma raidurilor aeriene efectuate de armata israeliană după atacurile palestiniene cu rachete, proiectile de acest fel fiind lansate şi duminică.

Alarmele antiaeriene au fost declanşate la Ierusalim, în oraşele din apropiere şi în comunităţile din apropierea Fâşiei Gaza la scurt timp după un ultimatum prin care gruparea Hamas a cerut Isarelului să-şi retragă forţele din zona complexului moscheii al-Aqsa.

Deocamdată nu sunt relatări despre eventuale victime în urma rachetelor trase asupra Israelului, al căror număr ar fi de circa 30, potrivit presei israeliene. O sursă media locală a relatat că o casă din zona înaltă a Ierusalimului a fost lovită. Potrivit armatei israeliene, o rachetă antitanc trasă dinspre Fâşia Gaza a lovit un vehicul civil, rănind un cetăţean israelian, notează Agerpres.

Situaţia din Ierusalimul de Est s-a agravat la finalul săptămânii trecute, 600 de palestinieni fiind răniţi în ciocnirile violente cu forţele de ordine israeliene începând de vineri seară, în apropierea Porţii Damascului, una dintre intrările în Oraşul Vechi, şi în zona Esplanadei Moscheilor.

Tensiunile s-au manifestat de la începutul Ramadanului, luna sfântă de post şi rugăciune a musulmanilor. Numeroşi palestinieni sunt furioşi întrucât poliţia israeliană a restricţionat accesul în unele zone din Oraşul Vechi.

*Premierul Netanyahu promite represalii

„Organizaţiile teroriste din Gaza au trecut o linie roşie în seara ‘Zilei Ierusalimului, lansând rachete până în zona Ierusalimului”, a spus premierul Netanyahu.

”Israelul va reacţiona cu forţă (…), oricine atacă va plăti un preţ mare. Vă spun, cetăţeni ai Israelului, conflictul actual ar putea dura ceva timp”, a adăugat el.

Mişcarea Hamas, dar şi alte grupuri armate palestiniene din Gaza au intensificat luni seara tirurile de rachete către sudul Israelului, apropiindu-se de Ierusalim, potrivit armatei israeliene.

Situaţia din Cisiordania şi Ierusalimul de Est a fost tensionată de la începutul Ramadanului, luna sfântă de post şi rugăciune a musulmanilor. Numeroşi palestinieni sunt furioşi întrucât poliţia israeliană a restricţionat accesul în unele zone din Oraşul Vechi.

Există temeri că violenţele s-ar putea intensifica luni, când Israelul celebrează Ziua Ierusalimului, care marchează cucerirea jumătăţii de est a oraşului în timpul Războiului de Şase Zile din 1967.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here