VIDEO | Rafila: Românii care vin din zonele cu tulpina Omicron intră în carantină / Celelalte măsuri luate de autorități

Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că printre măsurile luate de CNSU, în contextul apariţiei noii tulpini sud-africane de SARS-CoV-2, este carantinarea cetăţenilor români care vin din zonele respective timp de 14 zile, iar cei care după 10 zile au test negativ, pot ieşi din carantină.

De asemenea, INSP va verifica dacă această variantă de coronavirus este prezentă şi în România. Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Adriana Pistol, a afirmat că în România sunt şapte laboratoare care fac secvenţieri şi au fost alertatea spitalelelor COVID care au fost invitate şi cu o recomandare fermă să recolteze probe pentru PCR de la toate cazurile severe în primul rând.

„În România sunt 7 laboratoare care fac secvenţieri. Capacitatea lor e diferită. Sunt unele care pot face 800 – 1.000 de probe pe zi, altele pot face mai puţin, 200 – 300 pe zi. Am încercat să alertăm toate spitalele COVID care au fost invitate şi cu o recomandare fermă să recolteze probe pentru PCR de la toate cazurile severe în primul rând. Ne dorim să ştim dacă e mai severă tulpină. Şi la toate cazurile pe care le internează să întrebe dacă a avut călătorie într-o ţară africană sau a venit în contact cu o persoană care a călătorit într-o ţară africană. Dacă avem probe din unităţile sanitare, capacitatea este suficientă”, a afirmat directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Adriana Pistol.

„Având în vedere alertele de la OMS, România s-a adaptat măsurilor. Afost adoptată o hotărâre CNSU, care aliniază România la măsurile deja luate în mai multe state europene, care limitează sau interzic călătoriile. Călătorii români care vin din zonele respective, vor fi carantinaţi timp de 14 zile. Pot ieşi din carantină după 10 zile cu test negativ. Măsurile de vaccinare şi de sănătate publică sunt recomandate de toate organismele internaţionale şi vaccinarea este soluţia oportună. Nu ştim cum va evolua noua tulpină. Nu i se mai spune certificatul verde, pentru că cel original se referă la documentul adoptat la parlamentul eruppean, certificatul covid . vom încerca să găsim o soluţie legislativă care să stabilească un cadru faorte clar pentru toată lumea şi introducea lui să poată să fie făcută când e o creştere susşţinută Iar renunţarea la acest certificat coimpolet să fie făcut când e o scădere mai multe săptămâni la rând. Detaliile vor fi stabilite de colegii de specialitate de la INSP”, a explicat Alexandru Rafila, în conferinţa de presă susţinută sâmbătă la Palatul Victoria.
Ministrul Sănătăţii a adăugat că INSP va verifica ăentru a vedea dacă această nouă tulpină de coronavirus este prezentă şi în România.
„Ne pregătim să vedem ce se va întâmpla în perioada următoare. Nu putem exclude apariţia de cazuri şi în România. Pentru aceasta INSP împreună cu reţeaua de laborataore care face secvenţieri, cazurile grave internate în spitale vor fi subiectul acestor secvenţieri, să vedem dacă aceste tulpini ar fi prezente în România”, a conchis Rafila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here