Raport sumbru al BM: Covid-19 a provocat cea mai extinsă criză economică globală după 1870. Impactul sărăciei: peste 60 de milioane de oameni

Pandemia de coronavirus a provocat cea mai extinsă criză economică globală începând cel puţin din 1870 şi riscă să ducă la o agravare dramatică a sărăciei în lume, a avertizat luni Banca Mondială, într-un raport citat de publicaţia The Guardian.

Potrivit raportului, cel mai mare număr de ţări din ultimii 150 de ani vor intra în recesiune în acelaşi timp.

Până la 90% dintre 183 de economii analizate de Banca Mondială vor avea de suferit din cauza scăderii Produsului Intern Brut (PIB) în 2020, faţă de 85% dintre ţări care au intrat în recesiune în timpul Marii Depresiuni din anii 1930.

În raportul Global Economic Prospects (GEP), banca afirmă că declinul PIB-ului mondial va fi cel mai grav după cel de-al Doilea Război Mondial.

Impactul asupra țărilor sărace

Banca Mondială a redus semnificativ aşteptările referitoare la evoluţia economiei mondiale şi afirmă că PIB-ul global se va contracta în 2020 cu 5,2%, un declin economic de peste două ori mai mare faţă de recesiunea provocată de criza financiară din 2008.

Instituţia avertizează în special în privinţa impactului asupra celor mai sărace ţări şi anticipează că va avea loc prima creştere anuală a nivelului de sărăcie din lume din ultimii peste 20 de ani.

Activităţile economice ale celor mai dezvoltate state ale lumii se vor contracta cu 7% în acest an, din cauza perturbării grave a cererii şi ofertei, a comerţului şi a finanţelor de către pandemia de coronavirus şi restricţiile impuse de autorităţi pentru a o ţine sub control.

În schimb, în statele unde nu au fost impuse măsuri foarte stricte şi unde măsurile guvernamentale de siguranţă nu sunt atât de costisitoare, PIB-ul se va conracta cu 2,5%.

Potrivit Băncii Mondiale, 2020 va marca primul declin economic anual al acestor ţări din ultimii 60 de ani.

Veniturile pe cap de locuitor vor scădea cu 3,6% la nivel mondial, banca avertizând că milioane de oameni vor intra în sărăcie extremă.

60 de milioane de oameni

Banca Mondială a avertizat luna trecută că pandemia va duce în sărăcie 60 de milioane de oameni în acest an, dar instituţia financiară intenţionează să crească semnificativ această estimare, în următoarele săptămâni.

Potrivit băncii, criza provocată de Covid-19 este pe cale să devină a patra cea mai gravă recesiune din ultimii 150 de ani.

Începând din 1870, această criză este depăşită de criza din Primul Război Mondial, din 1914, de Marea Depresiune din anii 1930-32 şi cea de după demobilizarea trupelor după Al Doilea Război Mondial, în 1945-46.

„Este o trezire puternică la realitate, criza urmând să lase probabil urme adânci şi să implice probleme globale majore”, a declarat Ceyla Pazarbasioglu, vicepreşedinte pentru creştere echitabbilă şi instituţii la Banca Mondială.

„Prima problemă este să răspundem crizei globale de sănătate şi economice. Dincolo de asta, comunitatea globală trebuie să se unească pentru a găsi modalităţi de reconstrucţie a unei redresări cât mai puternice, pentru a preveni ca mai mulţi oameni să intre în sărăcie şi şomaj.

Pornind de la ideea că restricţiile vor fi ridicate de la jumătatea acestui an, creşterea globală va fi de 4,21% în 2021, potrivit estimărilor. Cu toate acestea, Banca Mondială avertizează că riscul continuării pandemiei, producerea de turbulenţe pe pieţele financiare şi retragerea firmelor din lanţurile de distribuţie globale ar putea declanşa o prăbuşire şi mai mare a PIB în acest an, de 8%, urmată de o redresare slabă în 2021, de puţin peste 1%.

În faţa riscurilor sporite ale unei crize prelungite şi dureroase, Ayhan Kose, director în cadrul Băncii Mondiale, a spus că ţările şi organiaţiile trebuie să fie pregătite pentru a desfăşura noi măsuri de susţinere a populaţiei şi a afacerilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here