Președintele SUA, Donald Trump, care a ajuns la putere promițând că nu va iniția noi angajamente militare externe, mai ales în Orientul Mijlociu, a lansat acum unul potențial mai riscant decât războiul din Irak de acum o generație — și cu o justificare chiar mai șubredă. Însă folosirea puterii statului pentru a zdrobi o companie privată ar putea avea efecte și mai profunde, scrie Daron Acemoglu, pentru Project Syndicate.
În anul 2000, Robert Mugabe, fostul dictator al Zimbabwe, a câștigat marele premiu la loteria națională a țării. Și a câștigat dintr-un motiv simplu: pentru că putea. Odată ce distrugi instituțiile care îți limitează puterea, așa cum a făcut Mugabe în cei 37 de ani de domnie, poți conduce pentru îmbogățire personală, pentru glorificare personală sau pur și simplu pentru divertisment personal. Ce modalitate mai bună de a demonstra o putere fără constrângeri decât să arăți că sistemul existent de reguli este o farsă? Daunele pe care un asemenea comportament le poate provoca normelor și instituțiilor fac parte din strategie.
„Loteria” lui Mugabe își găsește ecoul în două decizii recente luate de administrația președintelui american Donald Trump, ambele promovând o agendă care urmărește să elimine toate constrângerile asupra comportamentului viitor al lui Trump și al aliaților săi.
Prima decizie a fost lansarea unui atac comun americano-israelian asupra Iranului și uciderea liderului suprem al țării, ayatollahul Ali Khamenei. Lăsând la o parte pierderile de vieți omenești și haosul imediat, ar trebui să fie evident că atacul va declanșa o perioadă lungă de instabilitate în Orientul Mijlociu.
Desigur, regimul iranian e unul represiv, criminal și dăunător bunăstării economice și sociale a iranienilor. Khamenei, elitele conducătoare și temutul Corp al Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) aveau sânge pe mâini, inclusiv prin uciderea și arestarea a zeci de mii de protestatari doar de la începutul anului.
Dar nimic din toate acestea nu justifică declanșarea unui nou război în Orientul Mijlociu, lipsit de sprijinul aliaților internaționali sau de orice formă de susținere internă. Statele Unite sunt încă considerate o democrație în care opiniile cetățenilor ar trebui, în principiu, să conteze, însă, pe măsură ce Trump riscă un carnagiu la scară regională, aparența democratică pare tot mai subțire de la o zi la alta.
Oricât de îngrozitor ar fi fost bilanțul lui Khamenei, el nu era un Nicolás Maduro care mai avea doar câțiva susținători înrăiți chiar și în armata Venezuelei în momentul în care Trump a intervenit pentru a-l captura în ianuarie. Nu va exista un regim-marionetă în Iran, unde instituțiile statului și sentimentul naționalist sunt puternice. Când regimul Șahului s-a prăbușit în fața Revoluției Iraniene din 1979, aparatul de stat a rămas în mare parte intact și și-a transferat loialitatea către noua Republică Islamică.
Acest aparat de stat va apăra acum interesele Iranului și va încerca să folosească interpușii țării pentru a destabiliza alte state. Acest lucru ar putea chiar să dea un nou suflu unor grupări precum Hezbollah și Hamas, ambele grav slăbite după atacul Hamas din 7 octombrie 2023 împotriva Israelului.
Mai mult, prin rolul său religios, Khamenei se bucura de respect și autoritate în rândul musulmanilor șiiți din țară, unde aceștia reprezintă o majoritate covârșitoare a populației, precum și în străinătate. Pentru mulți, uciderea sa îl transformă într-un martir – ultimul lucru de care Iranul sau regiunea aveau nevoie.
Cealaltă decizie periculoasă și destabilizatoare a lui Trump, care a precedat-o pe prima, a fost desemnarea companiei de inteligență artificială Anthropic drept un risc pentru lanțul de aprovizionare. Această desemnare, rezervată de obicei companiilor provenite din state adverse, precum Huawei din China, le interzice contractorilor federali să folosească modelele Anthropic și anunță restricții majore asupra activităților viitoare ale companiei. „Cu efect imediat”, a anunțat secretarul de „Război” (al Apărării), Pete Hegseth, „niciun contractor, furnizor sau partener care face afaceri cu armata Statelor Unite nu poate desfășura activități comerciale cu Anthropic”.
Motivul? Anthropic a dorit garanții împotriva utilizării modelelor sale pentru supravegherea în masă a americanilor și pentru sisteme autonome de armament. Niciuna dintre aceste prevederi nu ar fi impus, în practică, restricții semnificative asupra Departamentului Apărării. De fapt, supravegherea în masă a cetățenilor americani este ilegală conform legislației SUA, iar sistemele autonome de armament nu reprezintă o perspectivă imediată. Însă pentru Trump și Hegseth contează confruntarea și intimidarea Anthropic. Ei trebuie să demonstreze că pot face ce doresc, la fel ca Mugabe.
Dar, spre deosebire de loteria aranjată din Zimbabwe, decizia privind Anthropic va avea consecințe majore, poate chiar mai ample decât atacul asupra Iranului. Indiferent ce crede fiecare despre capacitățile actuale ale inteligenței artificiale, este puțin probabil să existe dubii că cine va controla IA în viitor va avea implicații uriașe pentru democrație, afaceri, comunicare și viața privată. Mulți din industrie ar putea interpreta interdicția impusă Anthropic ca un semnal că guvernul SUA, iar nu sectorul privat, va controla inteligența artificială.
Dinamica de tipul „câștigătorul ia totul” (fie reală, fie percepută) împinsese deja la un nivel febril competiția dintre OpenAI, Anthropic și Google. La câteva ore după anunțul privind Anthropic, Sam Altman, șeful OpenAI, s-a grăbit să încheie un acord cu Departamentul Apărării – un acord care semnalează că această competiție este pe cale să atingă noi cote periculoase. Altman este dispus să-i ofere lui Hegseth tot ceea ce Anthropic a refuzat, inclusiv capacități ce ar putea încălca legea americană și disponibilitatea de a lucra la sisteme autonome de armament.
Implicațiile acțiunii împotriva Anthropic ar putea fi și mai ample. Această administrație, și poate și administrațiile viitoare, pot impune acum sancțiuni extrem de disproporționate oricărui contractor cu care nu sunt de acord. Securitatea drepturilor de proprietate privată pare mult mai șubredă. Între timp, Pentagonul a semnalat lumii că intenționează să urmărească supravegherea în masă și dezvoltarea sistemelor autonome de armament (altfel, de ce ar fi fost necesară eliminarea acestor două prevederi ineficiente din contract?).
Trump a atins, fără îndoială, un nivel de absurd comparabil cu cel al lui Mugabe prin atacul său militar asupra Iranului și atacul juridic asupra Anthropic. Un președinte care a ajuns la putere promițând că nu va iniția noi angajamente externe, mai ales în Orientul Mijlociu, a lansat unul potențial mai riscant decât războiul din Irak de acum o generație – și cu o justificare și mai fragilă. Un președinte care denunță „socialismul” și „democrații de extremă stânga” folosește statul pentru a zdrobi o companie privată.
Dar, în ambele cazuri, absurdul este scopul – la fel cum era și pentru Mugabe. Valoarea de șoc și călcarea în picioare a normelor întruchipează crezul personal și politic al lui Trump: Regulile sunt pentru fraieri.
A început Trump deja să intre în panică? Terenul care îi fuge rapid de sub picioare
