Pe măsură ce războiul din Ucraina continuă, mintea jupuită de bani a factorilor de decizie din Vest și cea frustrată a celor din Rusia se îndreaptă spre perspectiva Armaghedonului, un eveniment infernal care schimbă dintr-o lovitură termenii conflictului. Vladimir Putin pare să sugereze că aceasta ar putea fi o explozie nucleară; probabil, spun speriați oficialii NATO, sub forma unei trageri de probă în zona arctică, o dronă-torpilă departe de liniile de luptă ucrainene, scrie Roger Boyes în The Times.
<< O etapă, cu alte cuvinte, la nivel de superputere care cere respectul Statelor Unite. Ar fi un avertisment pentru NATO, sau cel puțin pentru opinia publică occidentală, să ușureze furnizarea de arme convenționale forțelor armate ucrainene. Dar utilizarea demonstrativă a amenințării nucleare – un tren militar blindat care putea transporta muniție nucleară a fost depistat pe sistemul feroviar rusesc săptămâna aceasta – ar putea sfârși prin a-l constrânge pe Putin, împingându-l pe o scară de escaladare și refuzându-i o ieșire diplomatică dintr-o război luptat mizerabil.
Sau ar putea să-l facă să pară ridicol, punându-l în aceeași ligă de bufoni nesăbuiți ca Kim Jong-un. Poate în mod crucial, președintele Xi al Chinei ar fi furios dacă Putin (se presupune că „prietenul său fără limite”) ar intra într-un schimb nuclear.
Pariul este că Putin, deși la o vârstă periculoasă (împlinește 70 de ani săptămâna aceasta), rămâne un actor rațional. Un Big Bang nu oferă răspunsul la niciuna dintre dilemele sale strategice. Dacă vrea să impună o provocare existențială alianței NATO, dacă dorește să o paralizeze și să o facă să pară disfuncțională potențialilor candidați, precum Ucraina, există și alte puncte vulnerabile care pot fi exploatate. Săptămâna aceasta s-a trezit cu una dintre posibilități: războiul economic subacvatic.
Mai întâi au venit atacurile ciudate asupra celor două gazoducte Nord Stream. Ele erau chiar simbolurile dependenței de bunăvoie a Europei de Vest de energia rusă. Seismologii au spus că exploziile care fracturează conductele sunt mai probabil să fi fost provocate de om decât rezultatul unor cutremure. Unii experți dau vina pe drone și scafandri mai degrabă decât pe submarine; alții sugerează „porci răuvoitori”, porcii fiind termenul folosit pentru mașinile de inspecție folosite la curățarea țevilor. Porcii ar fi putut fi accesați de hackeri? O anchetă este în derulare.
O fregată britanică se îndrepta recent pentru a consolida răspunsul la ceea ce pare să fi fost o operațiune clară de sabotaj. Comandouri norvegiene sunt staționate în jurul uzinelor de procesare a petrolului și gazelor. Dronele de supraveghere au fost observate traversând traseul conductelor și platformelor de zbor. Următorul pas al Rusiei ar putea fi să lovească o conductă activă, cum ar fi cea dintre Norvegia și Europa de Vest.
Dar o preocupare strategică mai mare este sabotarea cablurilor submarine de fibră optică care leagă SUA și Europa de Vest prin Marea Britanie. Cablurile există de mult timp. Marea Britanie a tăiat cinci cabluri germane în 1914, SUA au pus interceptări pe cablurile subacvatice sovietice în timpul Războiului Rece, iar Rusia a tăiat cablurile Crimeei când a anexat peninsula în 2014.
În timp ce majoritatea daunelor aduse cablurilor sunt accidentale – multe nu sunt mai groase decât un furtun de grădină și pot fi tăiate de ancore sau traulere – tăierea lor a fost privită ca un preludiu natural al războiului. Amiralul Sir Tony Radakin, șeful forțelor armate britanice, a declarat la preluarea mandatului că activitatea submarinelor rusești amenință rețeaua de cablu. Chiar și Rishi Sunak (vi-l mai amintiți?) a avertizat într-un articol pentru Policy Exchange în urmă cu cinci ani: „Cel mai grav scenariu de pierdere a conectivității are un potențial catastrofal”.
Există peste un milion de kilometri de cabluri subacvatice, care transportă 95% din comunicațiile globale, procesând trilioane de tranzacții financiare pe zi. Cloud computing a crescut volumul și sensibilitatea datelor. Cu toate acestea, există o apatie uimitoare în ceea ce privește asigurarea cablurilor. Ele sunt în cea mai mare parte deținute de către Google, Microsoft și Huawei. Datele intră în mare pe coastele îndepărtate, sunt susținute și stocate în hale. Gibraltar, Malta (unde canalele de comunicații ale UE din Asia ajung la uscat după ce trec prin canalul Suez), Fortaleza în nordul Braziliei (un nod de cablu care leagă America de Nord și America de Sud), Wall Township (un oraș mic din New Jersey unde se întâlnesc cinci cabluri majore), strâmtoarea Malacca și Marea Roșie: aceste puncte de sufocare sunt toate locuri la fel de interesante pentru spionii ruși precum erau cândva Berlinul și Viena.
Rușii au un departament de supraveghere a cablurilor, Direcția Principală de Cercetare Subacvatică, și are nave încărcate cu drone subacvatice care valsează prin Marea Irlandei. Acesta, deci, ar putea fi marele premiu al lui Putin. Dacă ambiția sa politică este de a despărți alianța occidentală, probabil că acest lucru i-ar putea fi cel mai bine servit de capacitatea de a opri legăturile transatlantice de internet. Da, cablurile rupte pot fi reparate, comunicațiile pot fi redirecționate prin satelit. Dar ele sunt venele și arterele sistemului capitalist, ceva într-adevăr tentant în cazul în care Putin ar alege să-și intensifice perturbarea globală.
Există câteva modalități evidente de a ne proteja. Putem declara zone de protecție a cablurilor care restricționează intrarea navelor de pescuit. Putem fi mai suspicioși față de traulerele militarizate care apar din ce în ce mai mult în apele asiatice, deținute și echipate de chinezi, dar adesea folosite ca ambarcațiuni de supraveghere. Putem modifica dreptul maritim internațional, astfel încât să existe o interdicție clară a interferenței cu cablurile. Mai presus de toate, ar trebui să continuăm să argumentăm puternic pentru investiții în inovarea navală, pentru a se potrivi cu flotele în creștere ale Rusiei și Chinei. Să nu uităm, în mijlocul murdăriei și noroiului din Donbas, de războiul pe mare.>>
