Regele Charles vine în România, în luna iunie. Va vizita şi reşedinţa sa de la Viscri

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Regele Charles al III-lea va veni în România în data de 2 iunie, au precizat surse oficiale pentru News.ro, acesta urmând să facă o vizită şi la reşedinţa sa de la Viscri. 

Regele Charles al III-lea va sosi în România în data de 2 iunie şi va fi primit la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit surselor citate, acesta nu va fi însoţit de Regina Camilla, soţia sa.

Regele se va deplasa în timpul vizitei şi la reşedinţa sa de la Viscri.

Ultima vizită a Alteţei Sale Regale Charles, pe atunci Prinţ de Wales, a avut loc în luna mai 2022.

Săptămâna trecută, preşedintele Klaus Iohannis a participat la ceremonia încoronării Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea şi a Reginei Camilla, la Westminster Abbey.

FOTO | Primul portret oficial al regelui Charles al III-lea, făcut public după încoronarea sa istorică

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here