Relaţia lui Orban cu Putin ”îngrijorează” ţările NATO, potrivit Washingtonului

Sursa: Kremlin.ru

Ambasadorii ţărilor NATO în Ungaria s-au întâlnit joi la Budapesta, la iniţiativa şefului misiunii diplomatice americane, pentru a discuta despre „îngrijorarea” lor faţă de legăturile întreţinute de Ungaria cu Rusia, în pofida războiului în Ucraina, a relatat France Presse.

Premierul naţionalist Viktor Orban s-a întâlnit marţi la Beijing în marja Forumului internaţional „O centura, un drum” (Belt and Road) cu preşedintele rus Vladimir Putin, devenit un paria pentru occidentali după ce Rusia a invadat Ucraina la ordinul său.

Acesta a fost subiectul principal al întâlnirii, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al ambasadei SUA la Budapesta, potrivit Agerpres.

Suedia, candidată pentru primirea în Alianţa Nord-Atlantică, a fost de asemenea prezentă.

„Suntem cu toţii îngrijoraţi că premierul ungar se întâlneşte cu preşedintele Putin, în timp ce Rusia duce un război de agresiune împotriva Ucrainei”, a declarat ambasadorul american în Ungaria, David Pressman, intervievat de Radio Free Europe.

„Este îngrijorător faptul că Ungaria a ales să coopereze” cu Kremlinul în acest mod, a apreciat el, denunţând de asemenea utilizarea de către Viktor Orban a sintagmei „operaţiune militară” referitor la războiul Rusiei în Ucraina, aşa cum îşi numeşte Kremlinul invazia în ţara vecină.

Dacă va fi necesar, „vom împărtăşi aliaţilor noştri preocupările noastre în materie de securitate”, a adăugat Pressman.

Ambasadorul american l-a criticat marţi pe premierul ungar pentru că „stă alături de un om ale cărui forţe sunt responsabile de crime împotriva umanităţii în Ucraina”, într-un mesaj difuzat pe X (ex-Twitter).

Aceste remarci au fost denunţate de Budapesta: „Nu ţine de competenţa ambasadorului american să stabilească politica externă a Ungariei”, a reacţionat pe canalul de televiziune ATV, Gergely Gulas, directorul de cabinet al lui Viktor Orban.

Ungaria, membră a NATO şi UE, a votat toate sancţiunile europene împotriva Moscovei, dar şeful executivului său s-a străduit să atenueze impactul, adoptând o poziţie conciliantă faţă de Rusia, care rămâne o sursă-cheie pentru nevoile sale energetice, notează AFP.

Ce l-a așteptat pe Viktor Orban în China. Ce mesaj i-a trântit Vladimir Putin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here