Între două Învieri și după un an de război ruso-ucrainean derulat în acest interval, în sânul Bisericii Ortodoxe Române lucrurile au evoluat în cel mai pur spirit dialectic.
Pe de o parte, am asistat la o și mai pronunțată degradare a fibrei morale și manifestărilor publice, pe linia Teodosie. Cu fiecare zi, Arhiepiscopia Tomisului se transformă într-o filială a Bisericii Ortodoxe Ruse și, pe această cale într-un buncăr ideologic, săpat de ruși în pământ romanesc, al Kremlinului.
Pe de alta, Patriarhia Română a făcut un semnificativ pas înainte. Departe încă de a fi avansat în ritmul dezirabil și pe care l-ar fi impus de la sine bunul simț și multe dintre pildele biblice, Patriarhia Română de azi e pe un drum mai bun și mai inspirat decât Patriarhia Română de acum un an.
În cazul lui Teodosie, conservă putinistă de care am mai scris și cu alte ocazii și pe care păpușarii moscoviți au deschis-o total, în disperare de cauză, chiar cu riscul de a o expune și compromite ireversibil, lucrurile continuat un derapaj abominabil.
În anul scurs de la precedenta Înviere, Teodosie nu a doar că nu și-a amendat declarațiile de amor față de criminalul de la Kremlin, deși dovezile crimelor au devenit între timp copleșitoare. Dar nici nu a găsit potrivit să se retragă în pustie și să purceadă la cuvenită autoflagelare. Ba din contră, a perseverat în poziționarea sa ca apostol al Răului, promovând cu un cinism de atroce narativul Rusiei agresoare și subminând orice demers de occidentalizare și deschidere spre lume a României, o țară din istoria căreia aflăm că cele mai mari drame s-au consumat în epocile în care conducătorii săi au fost profund anti-Occident și, astfel, anti-români.
Dar, vorba aia, nimic nu e „mai” imposibil pentru agenți decât să părăsească jocul după cheremul lor sau în virtutea imperativului moral.
Ultima ieșire drăcească a sus-numitului Teodosie a fost jignitorul silogism legat de serbarea Paștelui ortodox odată cu cel catolic.
În cazul altora, ai fi putut suspecta subțirimea cunoștințelor, dar în cazul lui Teodosie asta e pistă falsă. Deși perfect la curent cu „detaliile tehnice” ale absenței sincronizării pascale între ortodocși și catolici, Teodosie ignoră aspectul nu din precaritate intelectuală ci din puturos activism putinist.
În realitate, așa cum rezultă din numeroasele lui poziții pro-ruse, misiunea lui Teodosie are mai puțin de-a face cu cele religioase decât cu cele geopolitice.
Problema de fond, aici, nu e că Teodosie nu se schimbă – ziceam mai sus, e treabă complicată pentru orice agent – ci că nu este schimbat din funcție.
Este îndemnul pe care îl lansam acum un an, în Săptămâna Mare, și obiectivul la care Patriarhia Română a acumulat nepermise restanțe.
Și totuși, spre deosebire de momentul de acum un an și cu tot cu restanța aceasta, Patriarhia Română a făcut un mare pas înainte, dându-i individului, în sfârșit, replici acide, pe măsura faptelor.
A făcut-o prin purtătorul de cuvânt, Vasile Bănescu, și prin Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Andrei Andreicuț.
Și a făcut-o, totodată, nerespingând poziționările publice, pe tema „reunificării” pascale, ale unor intelectuali al căror profund atașament la ortodoxie nu poate fi pus între paranteze de niciun spirit cu minimum bun simț.
Deși mă număr printre cei care, nu o dată, au exprimat pretenții maximaliste în chestiunea poziționării de dorit a BOR pe teme extrem de sensibile pentru societate și pentru BOR, nu pot să nu remarc pasul înainte făcut de Patriarhia Română între Învierea 2022 și Învierea 2023.
Desigur, continui să cred că ar fi putut fi mai îndrăzneață și ar fi avut suficiente argumente de partea sa pentru a fi astfel. În același timp, sunt conștient că nuanțele „politice” fac parte din joc, nu pot să nu graviteze și în jurul Bisericii și au metabolismul lor…
În anul care s-a scurs de când BOR a răspuns indecent de blând derapajelor lui Teodosie pe temele „Putin” și „războiul ruso-ucrainean”, BOR nu a făcut pasul decisiv, al excluderii individului, dar l-a făcut totuși pe cel „intermediar plus”, al unui mugur de izolare a lui.
Poate că până la Învierea 2024 BOR va fi ceva mai îndrăzneață și corectă moral, lepădându-se în sfârșit de Iuda putinist de la Constanța.
De dragul sănătății morale a societății românești și din spirit de autoconservare, ar fi cazul ca BOR să nu scape din vedere faptul că timpul se scurge mereu împotriva celor care nu acționează… la timp.
Motiv pentru care, aș încheia cu două trimiteri.
Una, la ceea ce scriam în 13 martie 2022, într-un text intitulat, În cimitirul Ucraina, umbre grele și lumini firave pentru ortodoxie:
- „Modul radical în care Putin pedepsește acum un popor pentru simplul motiv că acest popor există, va trezi, foarte probabil, reproșuri la fel de radicale la adresa bisericilor-surori care au trăit cumva cu criminalul sub același acoperiș. De pildă, nu sunt excluse reproșuri precum acelea că, atâția ani, bisericile ortodoxe din Europa de Est nu au părut să aibă vreo problemă cu faptul că surata de la Moscova e condusă de un agent KGB dovedit; că nu au părut să fie preocupate de faptul că aparenta legitimitate a unor teme, din perspectivă dogmatică, nu sunt în realitate decât o masca necesară pentru proiectarea ambițiilor nebisericești, ci politice și geopolitice ale Kremlinului; că nu au părut să aibă nimic împotriva opulenței afișate de Kirill; sau că nu au părut să le pese de faptul că numeroase luări de poziție ale Bisericii Ortodoxe Ruse vădeau nu doar ipocrizie, ci și o hidoasă ispită de a respinge iubirea aproapelui de fiecare dată când aproapele se plasa pe poziții antagonice cu tezele Kremlinului. În contextul războiului din Ucraina și pe fondul reverberațiilor multi-dimensionale pe care această tragedie a sufletului și relațiilor internaționale cu siguranță le va avea multă vreme de aici înainte, capii bisericilor ortodoxe trebuie să se aștepte la năpasta îndoielii și a PR-ului negativ. Cu greu o poziție decentă, azi, va mai spăla ceva din pasivitatea indecentă de ieri”.
Cealaltă, la ceea ce scriam în 20 aprilie 2022, în textul initulat, „E Săptămâna Mare” Dați-l afară pe Teodosie!:
- „Violuri, crime, refugiați, copii și adulți distruși psihic și fizic; gropi comune; blocuri, șosele, spitale și biserici ciuruite, nivelate, îngropate; risc de accident nuclear, având în vedere bombardamentele din zona centralelor atomice ucrainene; amenințări de la Kremlin cu războiul nuclear. Aceasta este azi Ucraina reală, Ucraina ortodoxă, Ucraina vecină! Cum pentru Teodosie un astfel de tablou nu pare a fi nici mișcător și cu atât mai puțin cutremurător, orice om decent s-ar putea întreba, după recidiva de miercuri, ceva simplu: de ce fel de stimuli, încă și mai puternici, are nevoie Omul, Preotul, Românul Teodosie pentru a recunoaște că idolul său de la Moscova nu miruiește, ci schingiuește? Ei bine, stați liniștiți: de niciunul. Putinistul Teodosie nu va ceda niciodată. Nu va tresări și nu-și va amenda spusele nici dacă-i așezi pe masa din altar fragmente încă fumegânde de corp uman, aduse din uriașul cimitir deschis, numit Ucraina”.
Hristos a înviat!
