Restricțiile au ajutat creșterea economică după gripa spaniolă – studiu

Sursa: Wikipedia

Măsurile de îngrădire a coronavirusului, care obligă economiile să încetinească sau să se oprească, ar putea fi, în cele din urmă, mai bune pentru creșterea economică decât eforturi mai laxe în lupta cu Covid-19, potrivit cercetătorilor de la Fed. Potrivit Bloomberg, aceștia au analizat evoluția pandemiei de gripă în Statele Unite.

Printre autori se numără Sergio Correia (din Comitetul Fed), Stephan Luck (Fed New York) și Emil Verner (MIT).

Lucrarea arată că gripa – care a ucis între 550.000 și 675.000 de americani, sau 0.66% din populație – a provocat o „scădere bruscă și persistentă a activității economice reale”. Un stat american cu un nivel mediu de expunere a suferit o reducere de 18% a producției, în 1918. Aceste efecte au persistat ani buni, deprimând în special în regiunile care înregistraseră niveluri mai ridicate de infecție.

Dar măsurile „non-farmaceutice” luate pentru a stopa răspândirea coronavirusului, precum distanțarea socială nu au avut aceleași efecte negative.

„Orașele care au implementat intervenții medicale non-farmaceutice, mai rapid și mai puternic, nu suferă de scăderi mai grave”, au observat cercetătorii. „În schimb, dovezile privind producția și activele bancare sugerează că, după pandemie, economia s-a comportat mai bine în zonele cu măsurile cele mai agresive”.

Lucrarea face distincții clare între Covid-19, boala cauzată de noul coronavirus, și gripă. Aceasta din urmă pare să fi avut o rată a mortalității.

Dar există potențiale asemănări între cele două pandemii. În acest sens, autorii citează exemple precum Taiwan și Singapore, care au implementat măsuri timpurii, au limitat răspândirea infecției și au „atenuat cea mai gravă perturbare economică produsă de pandemie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here