Reuters: Discuții în patru, la Paris, marți, între consilierii politici, pe problema Ucrainei

Consilieri politici din Rusia, Ucraina, Franța și Germania vor ține discuții în „format Normandia” despre estul Ucrainei, la Paris, pe 25 ianuarie, a declarat, sâmbătă, o sursă din administrația președintelui rus, Vladimir Putin, transmite Reuters.

Mihailo Podoliak, consilierul negociatorului-şef al Ucrainei Andrii Yermak, a confirmat că este planificată o întâlnire la Paris, dar a declarat, pentru Reuters, că a fost stabilită o dată preliminară pentru 26 ianuarie.

Discuțiile planificate au loc pe fondul tensiunilor crescute dintre Rusia și Occident din cauza Ucrainei.

Țările occidentale sunt îngrijorate de concentrarea militară a Rusiei la graniță și au avertizat cu privire la consecințe economice grave dacă își va invada vecinul. Rusia neagă o intenție de invadare a Ucrainei, dar cere garanții de securitate obligatorii din partea Statelor Unite și a NATO.

Discuțiile de pace în format Normandia au drept scop să contribuie la încheierea unui conflict de lungă durată din estul Ucrainei între forțele guvernamentale ucrainene și separatiștii pro-ruși.

Relațiile dintre Rusia și Ucraina s-au prăbușit în 2014, după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea de la Ucraina, iar forțele susținute de Moscova au ocupat teritoriul din regiunea Donbass, pe care Kievul îl dorește înapoi.

Negociatorul-şef al Rusiei, Dmitri Kozak, va lua parte la discuţii din partea rusă, a adăugat sursa.

Kozak a declarat, la începutul lunii ianuarie, că întâlnirea va avea loc până la sfârșitul acestei luni.

VIDEO | Săptămâna PeGloB și Universul politic. Cele mai fierbinți subiecte externe și interne

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here