Conservatorii din Iran par favoriți, potrivit primelor rezultate ale alegerilor parlamentare publicate sâmbătă, un avans favorizat de o probabilă rată redusă de participare, după descalificarea a mii de candidați, scrie AFP.

Alegerile au avut loc vineri într-un context de recesiune economică violentă, provocată în parte de sancțiunile economice americane.

Înaintea scrutinului, aproape jumătate dintre cele 16.000 de candidaturi au fost invalidate, un proces care a vizat mii de reformatori și moderați, ceea ce a redus practic alegerile la o confruntare între conservatori și ultraconservatori.

Analiștii se așteptau la un puternic absenteism, după ce populația și-a pierdut speranțele în fața seriei de promisiuni nerespectate ale oamenilor politici.

Comitetul național pentru alegeri a afirmat că voturile au fost numărate în 162 de circumscripții din totalul de 208.

Alianța formată din conservatori și ultraconservatori pare să aibă un avans considerabil în Teheran, potrivit primelor rezultate, a declarat un purtător de cuvânt, la televiziunea de stat.

Potrivit acestuia, majoritatea voturilor au mers către primele trei nume de pe lista condusă de Mohammad Baqer Qalibaf (foto), de trei ori candidat la președinție, fost șef al poliției, membru al Gardienilor Revoluției – armata ideologică a Iranului – și primar al Teheranului din 2005 până în 2017.

Moderații și reformatorii erau foarte rari în rândul celor 40 de candidați din Teheran, a arătat purtătorul de cuvânt.

Iranul se confruntă cu o violentă recesiune economică, după retragerea unilaterală a Statelor Unite, în 2018, din acordul nuclear iranian, încheiat în 2015 între Teheran și Grupul 5+1 (China, SUA, Marea Britanie, Rusia și Germania) și restabilirea sancțiunilor americane, care au asfixiat economia acestei țări unde petrolul joacă un rol de prim plan.

Președintele Rohani vedea în acest pact speranța unei ere de prosperitate pentru Iran. Dar ultraconservatorii s-au opus oricărei negocieri cu Occidentul și sunt nerăbdători să iasă din acordul nuclear internațional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here