România TV a primit câte o amendă de 5.000 de lei de la CNA pentru trei emisiuni

Postul tv a primit amenzi pentru emisiunea „Punctul Culminant”, ediţia din 25.10.2021, în cadrul căreia s-a difuzat un material audiovizual privind achiziţia, în decembrie 2020, de concentratoare de oxigen. În emisiune au fost aduse acuzaţii dr-lui Raed Arafat, Secretar de Stat, şi societăţii Deltamed S.R.L. fără a ţine cont de dispoziţiile art. 40 alin. (1), (2), (3) şi de cele ale art. 64 alin. (1) lit. b), informează News.ro

Totodată, România TV a fost sancţionat pentru emisiunea „Breaking News, ora 23.00” din 03.11.2021, în cadrul căreia a fost difuzată o ştire despre statutul profesional al Alinei Gorghiu, dar şi despre iniţiativele legislative avute de aceasta în Parlament. La difuzarea ştirii, postul nu a avut în vedere respectarea prevederilor art. 40 alin. (1), (2) şi nici pe cele ale art. 64 alin. (1) lit. b) (titlurile ştirii: „Dezvăluiri despre combinatoarea «echipei câştigătoare», „Femeia partajului de miliarde care preia marile dosare”, „Cum forţează accesul la marile dosare din justiţie”).

Legea audiovizualului a fost încălcată şi în emisiunile „Ştirile România TV”, „România te vede”, „România de poveste” şi „România la raport”, ediţiile din 19 şi 20.12.2021, în cadrul cărora a fost prezentată o informaţie despre faptul că Octavian Oprea, preşedinte (la acea dată) al Autorităţii pentru Digitalizarea României, şi-ar fi angajat iubita, actualmente make-up artist, în instituţie pe funcţia de director de cabinet. Radiodifuzorul a încălcat art. 30 şi art. 64 alin. (1) lit. a) şi b). Dintre titlurile prezentate pe ecran: „Scandal Sexy în Guvernul României”, „Iubita sexy a şefului a primit un post călduţ în Guvern”.

Au fost încălcate prevederi din: Art. 30 – Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine.

Art. 40 – (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. (2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars ; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt. (3) Orice material înregistrat în care se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale trebuie să conţină şi opinia acesteia. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.

Art. 64 – (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii : a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii ; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here