Au trecut peste două luni de când o secțiune din teritoriul Rusiei se află sub control militar ucrainean, iar perspectiva eliberării respectivei porțiuni rămâne una îndepărtată.
Faptul că însuși Kremlinul s-a resemnat, pentru moment cel puțin, și nu vede situația schimbându-se peste noapte e foarte bine ilustrat de recalibararea mesajelor oficiale privind evoluțiile din regiunea Kursk, precum și de accentele puse în ultimele săptămâni de aparatul său propagandistic. O analiză de substanță și totodată revelatoare, în acest sens, puteți găsi AICI.
Iar faptul că Kremlinul nu poate forța încă modificări decisive de dinamică, pe secțiunea Kursk, rezultă din realitatea crudă, aproape matematică, a frontului în sens larg: Moscova nu poate avansa în ritm susținut concomitent în Donbas și în Kursk, nu poate concomitent păstra teritorii cucerite în alte regiuni ucrainene și rezolva problema Kursk.
Prin urmare, forțele ucrainene, care din luna august ocupă teritoriu în această regiune rusă, pot fi respinse de Kremlin numai dacă sunt dislocate – în număr foarte mare și de calitate înaltă – forțe armate ruse care acționează pe teritoriul Ucrainei.
Ele nu ar putea proveni decât fie din rândul trupelor angajate în avansul aiuritor de costisitor spre Pokrovsk, fie din rândul trupelor angajate în păstrarea celorlalte porțiuni cucerite în timp din teritoriul ucrainean și care între timp au devenit mai puțin incandescente decât Donbas.
Dacă Putin ar ordona în cele din urmă redirecționarea dinspre Pokrovsk spre Kursk a suficiente resurse, atunci sr risca să anuleze câștiguri obținute lent, dar cu un preț abominabil de mare (în vieți și în echipamente) în avansul de până acum spre Pokrovsk. Dacă Putin ar ordona în cele din urmă redirecționarea către Kursk de resurse dinspre zonele mai calme din alte regiuni ucrainene, zone oarecum ținute în conservare, atunci ar risca de două ori: să piardă parte din câștigurile consolidate acolo, dar și să nu fie sigur pe o victorie în Kursk, căci există posibilitatea ca ucrainenii să redirecționeze, la rândul lor, tot spre Kursk, o parte din trupele proaspăt degrevate de sarcina de a păstra diversele bariere în calea rușilor.
Ecuația Kursk, este așadar, infinit mai complicată decât își pot imagina majoritatea rușilor expuși non-stop la narațiunile propagandei de stat.
Cât de relevantă e matematica pe fronturile deschise de Moscova în Ucraina, asta reiese cu asupra de măsură măcar din cazul Vuhledar. Acest oraș ucrainean a fost capturat în cele din urmă de forțele ruse. Dar prețul, ei bine prețul pare să se fi încadrat și aici în deja celebra notă ieșită din comun din atâtea alte segmente ale fontului: distrugerea a 80% dintr-o brigadă rusească de elită.
Chiar dacă Moscova a demonstrat constant că încă dispune de carne de tun proaspătă pentru compensarea pierderilor-mamut, merită totuși notat că stă (încă) destul de bine la cantitate, dar nu la fel e cazul și când în chestiune este calitatea. Nu poate fi vorba de înlocuiri în raport de 1:1 când vine vorba de militari de elită cu militari novici. După cum, după completări în proporție de 30 până la 80%, nici coeziunea, nici substanța și nici eficiența unităților nu mai pot fi aceleași din starea inițială a respectivelor unități.
În fine, faptul că Rusia se află în prezent într-o situație critic de critică din perspectiva resursei umane și materiale este sugestiv ilustrat și de acumularea informațiilor că ar fi fost nevoită să recurgă la o infuzie de “bunici” autohtoni, ca și la mai puțin neaoșa transfuzie de sânge proaspăt nord-coreean.
Dependența Rusiei de obuzele de artilerie trimise de dictatorul Kim Jong Un este o realitate și aproape sugerează că agresoarea Ucrainei fie are o industrie de armament în pană, fie folosește aceste proiectile la o rată profund nesustenabilă.
Apoi, există indicii că Moscova începe să fie dependentă și de resursă umană nord-coreeană. Pe măsură ce trece timpul, cu siguranță ne vom lămuri mai consistent cu privire la starea de fapt care domnește pe acest ultim palier.
Dar dacă se va confirma irefutabil o tendință de creștere a contingentelor de nord-coreeni folosiți de Rusia în Ucraina, asta va întări ideea avansată ceva mai sus – anume, că Moscova, deși încă dispune de carne de tun proprie, întâmpină probleme în creștere sub aspectul rezervelor de oameni calificați și instruiți pentru război.
E lesne de imaginat că nord-coreenii expediați de Kim lui Putin provin din arsenalul uman cu indivizi pregătiți. Phenianul, deși nu se poate lăuda cu o economie funcțională, dispune totuși de o armată mare, căci armata și, în siajul ei, programul nuclear sunt singurele domenii în care, de zeci de ani, regimul investește cu adevărat. Și o face luând, la propriu, de la gura poporului. Iar dacă Putin îi cere lui Kim nord-coreeni, e logic că cere oameni capabili, căci incapabili (încă) are și el.
Ideea principală a faptelor și argumentelor enunțate mai sus este aceea că, în realitate, Rusia se scufundă în ritm accelerat. Desigur, aparatul său de propagandă rămâne unul de clasă, serviciile sale de informații sunt în continuare capabile să creeze false impresii, oficialii săi de top demonstrează pe mai departe o lipsă totală de inhibiții în ventilarea amenințării nucleare.
Dar rolul și rostul elitelor occidentale sunt acelea de a face diferența cuvenită între imaginea reală și imaginea reflectată de oglinzi. Au instrumentele necesare, au poziția optimă din care să privească peisajul, ba mai mult, au toate stimulentele geopolitice și istorice pentru a discerne realitatea de imaginar, faptele de narațiune.
Ucraina trebuie ajutată semnificativ mai mult decât este ajutată în prezent, iar asta deopotrivă dintr-o datorie morală și pentru că Rusia a ajuns în sfârșit mult, foarte mult mai jos decât lasă Kremlinul să se înțeleagă.
