În Ucraina, Rusia se chinuie de aproape trei ani cu un război ale cărui obiective inițiale nu au putut și nu vor putea fi atinse.
Un război în care a pierdut un număr enorm de militari și de echipamente. De altfel, Moscova nu a mai cunoscut asemenea ravagii în rândurile forțelor sale armate de la Al Doilea Război Mondial. Și tot de atunci nu se mai trezise invadată de o armată străină și cu sute de kilometri pătrați de teritoriu pierduți.
O reușită istorică este și faptul că, în Marea Neagră, navele rusești de război sunt azi fugărite ca hamsiile de răpitori, iar tocmai de o țară lipsită de flotă maritimă de război. Mai mult, navele rusești de luptă nu mai au liniște azi nici în porturile de acasă. În fine, mai nou, liniște nu mai au nici în baza maritimă de pe teritoriul sirian.
Din cauza războiului falimentar din Ucraina, Rusia a devenit dependentă ca un narcoman de China și chiar de odinioară disprețuita, la Moscova, Coree de Nord.
Iar bumerangul continuă să izbească spectaculos fruntea Kremlinului: neputința din Ucraina i-a făcut pe ruși neputincioși în Siria. Un deceniu de investiții nebunești în salvarea regimului criminal al lui Bashar al Assad s-a dus pe apa Volgăi în două săptămâni.
Regimul Assad era de 10 ani ținut în viață de intervențiile Rusiei și Iranului. Acum, odată ce Rusia a obosit de la Ucraina, iar Iaranul a fost sleit de Israel, Turcia a speculat momentul și și-a avansat brutal pionii de pe teritoriul sirian. Superb de mucava prietenia ruso-turcă!
Erdogan a calculat corect că nici Putin, nici ayatolahul nu mai au cum și cu ce să intervină relevant dacă Turcia sprijină masiv, într-o operațiune-fulger desfășurată la momentul oportun, jihadiștii pe care i-a cultivat și înarmat ani în șir.
Inevitabil, noul context sirian se va deconta și asupra poziției Rusiei la eventualele negocieri de pace pentru Ucraina.
Peste noapte, multe dintre calculele-cheie ale Moscovei au fost expuse la o reevaluare în jos – urmează curând vedem concret și cum se va manifesta asta.
Esența celor schițate mai sus se detașează cât se poate de limpede și este una intuitivă:
- Rusia poate să piardă dacă Rusiei i se opune o rezistență atent pregătită, acerbă, tenace și mereu deschisă la optimizările pe care inevitabil le impun evoluțiile în timp real de pe teren.
- Rusia nu este capabilă să ducă cu succes mai multe războaie în același timp și incapacitatea asta se accentuează cu atât mai puternic cu cât fronturile sunt îndepărtate, iar unele difuze.
Esența acestor lucruri a fost validată inclusiv în Republica Moldova, unde intervenția Moscovei a fost masivă, dar rezistența opusă de Chișinău (sprijinit de aliați) a fost tenace, dură și inteligentă.
România trebuie să ia aminte la toate acestea: la Ucraina, la situația din Siria, la cazul Republicii Moldova.
România trebuie să ia aminte la aceste trei eșecuri uimitoare și umilitoare suferite de Rusia. Pe de o parte, pentru a se întări psihic și a-și ridica moralul, iar pe de alta pentru a înțelege ce este de făcut în plan concret pentru a contracara actualele ingerințe ale Kremlinului și pentru a diminua amenințările viitoare.
România nu are de ales în a proceda astfel întrucât azi se află în plin război hibrid declanșat de ruși pe teritoriul României – alegerile parlamentare și prezidențiale fiind doar punctul culminant.
Vineri, când Curtea Constituțională a anulat scrutinul pentru Cotroceni, Bucureștiul a câștigat o bătălie esențială, însă războiul pe care i l-a declarat Moscova nu s-a terminat aici. Iar miza, până la urmă, constă în a câștiga războiul, nu lupte izolate.
Concluzia principală care se desprinde din actuala epopee a intervenției rusești în alegerile românești este aceea că țara noastră a fost pe punctul de a fi capturată de Kremlin în principal din cauza mizeriei din propria noastră curte, din cauza indolenței, incompetenței, corupției. Eventual și din cauza unor complicități interne care e musai să fie scoase la iveală.
România a fost pe punctul de a fi capturată de Rusia întrucât corupția din varii sfere instituționale, deprofesionalizarea indusă de politizare primitivă în toate domeniile și jocul cu bricheta la butelia democrației deveniseră de ani buni sport național pentru căpetenii din partide, justiție și servicii.
Acum a devenit mai clar ca niciodată că statul de drept, transparența, reforma instituțională nu sunt concepte abstracte, ci elemente concrete. Sunt rotițele vitale în funcționarea corectă a aparatului de stat.
Ca să faci față Rusiei nu ai nevoie doar de parteneri externi solizi și dispuși să te ajute. Ai nevoie în primul rând de un stat și de o societate protejate de instalarea unor breșe majore.
În cazul particular al României, a devenit urgentă și un imperativ de siguranță națională rezolvarea acestor breșe. Va trebui acționat decisiv în amonte, nu doar în aval!
Pentru a-l propulsa la Cotroceni pe Călin Georgescu, rușii au operat în țara noastră deopotrivă pas cu pas și în regim turbo; deopotrivă la vedere și în subteran.
Dar acțiunea lor nu ar fi putut înregistra succesul uriaș la care am asistat în primul tur dacă România – stat și societate – nu ar fi fost un teren fertil pe care să se grefeze imixtiunile Moscovei.
Pentru ce mai există parchete și instanțe judecătorești dacă interlopii se bucură de libertatea de a se umple de bani, a-și întări rețelele și influența politica, dacă interlopii ajung influenceri pe rețelele sociale și fac servicii unei puteri straine, unor interese străine de interesul național?
Pentru ce mai există parchete și instanțe judecătorești dacă pe teritoriul țării, de ani în șir, proliferează grupări de neolegionari, discursuri și manifestări antisemite, iar vectorii lor umblă liberi, se dezvoltă, fac partide și, în cele din urmă, la momentul oportun, fac servicii unei puteri străine, unor interese străine de interesul național?
Pentru ce mai există parchete și instanțe judecătorești dacă grupări de mercenari rodați în zone de conflict din Africa ajung să acționeze la vedere, iar în cele din urmă fac servicii unei puteri straine, unor interese străine de interesul național?
Cum pot partidele să rămână credibile și să nu fie considerate vinovate de faptul că (și) comportamentul lor sfidător și iresponsabil a forțat segmente largi de populație ca, din frustrare ajunsă la punctul de fierbere și convertită în furie oarbă, să caute alternative într-un segment încă și mai canceros al spectrului politic?
Cum poate Biserica Ortodoxă Română – în primul și în primul rând ea, căci e cea mai mare și influentă entitate de acest tip – să susțină că este în slujba poporului și neamului, când se lasă antrenată în jocuri politice și financiare meschine, păcătos de lumești? Când oamenii Bisericii și unele structuri ale ei promovează personaje cu discurs și apucături nelegionare ale căror interese nu sunt congruente cu interesele poporului și neamului românesc, ci cu ale unei puteri străine și ostile poporului, neamului și interesului național? Mănăstiri și parohii au devenit cuiburi confortabile și care oferă o imunitate de neînțeles pentru numeroși vectori pro-ruși și anti-români. Este ieșită din comun complicitatea Bisericii la așa ceva, este de o nebunească indecență finanțarea din banii contribuabilor unei asemena instituții atâta vreme cât nu face altceva decât să sporească lucrarea unor forțe până ieri “doar” vizibil ostile nouă, iar azi, vedem foarte bine, parte a războiului hibrid pe care ni l-a declarat Rusia lui Putin?
Pentru ce mai ai servicii de informații dacă culegerea de informații nu este convertită în analiză competentă, matură, adecvată și dacă informațiile culese nu se traduc în decizie strategică corespunzătoare?
România pompează sume regești în justiție, partide, Biserică și servicii.
S-a văzut fără doar și poate la aceste alegeri că nici salariile grase, nici darnica întreținere și finantare de mici, medii, mari și faraonice proiecte bisericești, nici pensiile speciale obeze și nici pletora de beneficii financiare colaterale alocate celor patru bresle nu ne-au împiedicat să ne împiedicăm.
Problema cea mare, atunci când investești în ceva, nu este neapărat aceea că pui bani mulți la bătaie. Problema cea mare apare când observi că ai obținut prea puțin sau nimic de pe urma sumelor injectate. Sau că ai ieșit pe pierdere!
Așadar, în performanță, iar nu în investiție rezidă miezul problemei cu justiția, partidele, Biserica și serviciile, pe care l-a expus recenta operațiune in extremis de anulare a alegerilor.
Dacă statul român devine performant, iar societatea e curățată constant de elementele subversive, Rusia nu are nicio șansă în a ne dezbina, a ne captura, a face din nou ceea ce vrea cu noi.
Uitați-vă la ucraineni, măcar la ei. Duc două războaie, nu unul singur: un război de plan extern, cu Rusia; și un război de plan intern, cu ei înșiși, cu mizeria neînlăturată la timp, dar care în contextul actual pune un risc existențial.
Corupție endemică, partide ridicole, un segment pro-rus al Bisericii, propagandă rusă înrădăcinată în ani, incompetenți și trădători în instituții civile, ecleziastice și militare – aceștia au fost factorii care au făcut ca Ucraina să fie excesiv de vulnerabilă în fața Rusiei, aceștia au fost factorii care au dus la pierderi teritoriale nejustificate în primele ore, zile și săptămâni de război.
Aceștia au fost factorii care au făcut ca războiul ucrainenilor cu rușii să fie mai greu decât ar fi putut fi.
Aceștia au fost factorii asupra cărora, din mers, în regim de urgență și dintr-un interes de natură existențială i-au mobilizat pe ucraineni să deschidă acest al doilea front al asanării propriei ogrăzi. Nu merge splendid nici acest al doilea front, e drept, dar esențial este că a fost deschis și esențial este ca el să rămână astfel și după ce ostilitățile militare se vor fi încheiat.
Dacă pe ucraineni i-a urnit din loc războiul clasic declarat de ruși, pe noi ar fi bine să ne urnească din loc măcar războiul hibrid declarat de ruși.
Orice nouă amânare a curățeniei generale, orice nouă tentativă de a băga mizeria înapoi sub preș (că asta am tot făcut până acum) se vor răzbuna data viitoare mult mai crunt decât a ilustrat-o povestea acestor alegeri.
