Rusia, gest fără precedent într-un exercițiu militar cu o altă țară: A trimis în Serbia un batalion S-400

Rusia a trimis în Serbia un batalion de rachete antiaeriene S-400 şi o baterie de Panţîr-S (sistem de apărare antirachetă) unde vor participă la exerciţii comune pe teritoriul altui stat, până acum Moscova neparticipând cu astfel de echipamente la manevre organizate în afara ţării, informează miercuri agenţia de presă TASS, citând un comunicat al Ministerului Apărării rus, potrivit Agerpres.

„Unităţi de apărare antiaeriană cu sisteme de rachetă S-400 (sol-aer) şi sisteme de rachetă şi tunuri Panţîr-S au fost transportate cu avioane-cargo ale Forţelor aerospaţiale ruse în Serbia pentru a participa la a doua etapă a exerciţiilor comune ruso-sârbe de apărare aeriană Slavianski şcit – 2019 (Scutul slav-2019)”, precizează ministerul în comunicat.

Este prima dată când sisteme de acest tip sunt trimise în străinătate pentru manevre, potrivit sursei menţionate. Cu toate acestea, astfel de armamente sunt desfăşurate în Siria unde şi-au dovedit eficienţa, potrivit AFP.

S-400 este un sistem de rachete antiaeriene, în timp ce Panţîr-S este un mijloc mobil de apărare antiaeriană. Ele vor fi desfăşurate la baza Batajnica pentru exerciţii care se derulează între 23 şi 29 octombrie.

În Balcani, Serbia este principalul aliat al Rusiei, care susţine Belgradul în special în dosarul Kosovo. În regiune, Moscova nu este percepută într-o lumină favorabilă şi se consideră că a pierdut din influenţă prin faptul că Muntenegru a aderat la NATO în 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here