Rusia lucrează la o versiune îmbunătățită a avionului „Apocalipsa”, destinat evacuării lui Putin în cazul unui conflict nuclear

Ilyushin Il-80. Foto: Wikipedia

Rusia a început să construiască o versiune modernizată a aeronavei prezidențiale denumite „Apocalipsa”, potrivit agenției de știri RIA Novosti, relatează The Moscow Times.

Avioanele „Apocalipsa” ale Rusiei, Ilyushin Il-80, au fost dezvoltate în anii 1980 și sunt concepute pentru a evacua președintele rus și alți oficiali de rang înalt în cazul unui conflict nuclear și de-a le permite să trimită ordine forțelor de la sol. Avioanele sunt aproape complet lipsite de geamuri, cu excepția celor din cabină, pentru a le proteja de efectele unei explozii nucleare.

O nouă versiune a avionului, modelată după Ilyushin Il-96-400M, este în prezent fabricată în orașul Voronej din sudul Rusiei, precizează RIA Novosti, citând o sursă anonimă din complexul militar-industrial.

„Forțele aerospațiale ruse vor primi două posturi de comandă aeriană pe Il-96-400M”, a declarat sursa pentru RIA Novosti.

Noile aeronave, la fel ca predecesorii lor, vor putea fi realimentate la jumătatea zborului și vor fi însoțite de avioane de luptă.

Pe lângă faptul că este mai avansat din punct de vedere tehnologic decât Il-80, se așteaptă ca Il-96-400M să aibă un timp de zbor de două ori mai mare.

Multe detalii despre Il-80 sunt necunoscute, deoarece informațiile despre avioane și conținutul lor sunt clasificate ca secrete de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here