Să fim sinceri: există un nou război rece, între China și Statele Unite. Sfaturile istoricului Timothy Garton Ash

Sursa: whitehouse.gov

Reputatul istoric britanic Timothy Garton Ash spune că Occidentul nu trebuie să se mai ascundă în spatele evidențelor, ci să se confrunte cu o realitate, aceea că SUA și China se află într-un război rece.

Într-o analiză publicată pe site-ul think tank-ului European Council on Foreign Relations (ECFR), istoricul oferă nouă perspective prin care trebuie abordat acest context geopolitic complicat.

  • Redăm analiza integrală:

Să fim sinceri: există un nou război rece, între China și Statele Unite. Criza coronavirusului nu a făcut decât să sporească antagonismul. Există puține țări din Africa sau America Latină în care cele două superputeri să nu-și expună rivalitatea. Când soldații chinezi și indieni s-au confruntat într-o luptă brutală la frontiera disputată, secretarul de stat american, Mike Pompeo, s-a grăbit să ia partea indienilor. Deputații britanici au format un Grup de Cercetare a Chinei – cuvântul „cercetare” însemnând colectare de informații, ca și în cazul Grupul European de Cercetare. Întrebarea dacă Huawei este o amenințare la adresa securității este pusă aproape peste tot.

Fiecare analogie istorică este imperfectă, dar dacă esența unui război rece este o luptă mondială, multidimensională, pe termen lung între două superputeri, atunci acesta este un nou război rece. Pentru restul lumii, întrebarea este: ce facem în legătură cu asta? Ne vârâm capul în nisip și spunem: „Vă rog, faceți să dispară asta”? Aceasta este atitudinea majorității europenilor. Sau recunoaștem realitatea și încercăm să o modelăm spre cel mai bun rezultat posibil? Acesta din urmă este, evident, cursul potrivit. În acest sens, iată nouă lecții despre războiul rece I pentru războiul rece II.

1. Trebuie să gândim pe termen lung

Primul război rece a durat mai mult de 40 de ani. Republica Populară Chineză are atuuri uriașe, inclusiv mândrie națională la scară largă, inovație evolutivă, o societate antreprenorială și un partid leninist care a învățat sistematic din prăbușirea Uniunii Sovietice pentru a evita aceeași soartă. Acesta va fi un traseu lung.

2. Combinați concurența și cooperarea

Politicile détente (o perioadă de îmbunătățire a relațiilor SUA-URSS – n.r.) nu erau distincte de primul război rece – erau o parte intrinsecă a acestuia. Democrațiile liberale s-au descurcat cel mai bine atunci când au combinat apărarea dură cu diplomația și angajamentul constructiv. Liniile noastre roșii cu privire la aspecte precum securitatea Taiwanului ar trebui să fie clare, dar tot așa ar trebui să fie și pregătirea noastră de a coopera cu Beijingul. Uniunea Europeană descrie în mod corect China ca fiind în același timp un partener, un concurent și un „rival sistemic”. Având în vedere gradul de interdependență dintre China și lumea liberală, precum și amenințările globale, cum ar fi schimbările climatice și Covid-19, va trebui să adoptăm o abordare pe două căi.

3. Concentrați-vă pe dinamica internă a Chinei

Cauza principală a acestui nou război rece este turnura luată de conducerea Partidului Comunist Chinez sub Xi Jinping începând cu 2012: mai opresiv acasă, mai agresiv în străinătate. Trebuie să înțelegem de ce partidul-stat a abandonat strategia lui pragmatică și evolutivă, care timp de zeci de ani a permis ascensiunea pașnică a țării și i-a oferit Chinei un farmec internațional în vremea Jocurilor Olimpice de la Beijing.

Și ce forțe sau circumstanțe ar putea să o readucă pe o astfel de cale? Avem nevoie de toată expertiza pe care o putem obține despre istoria, cultura și politica chineză.

4. Să nu credeți că putem schimba sistemul lor

Una dintre amăgirile recurente ale politicii occidentale în primul război rece a fost acela că ar putea schimba direct și în mod previzibil politica internă a celeilalte părți. Vă amintiți toate acele prostii de psihologie comportamentală cu privire la întărirea porumbeilor și slăbirea șoimilor? Întreaga noastră politică va fi în cel mai bun caz o cauză secundară în schimbarea sistemului chinez. Evitați hubris-ul.

5. Amintiți-vă întotdeauna că ne adresăm atât unei societăți, precum și unui stat

Cu cât criticăm, pe bună dreptate, politica partidului-stat în Xinjiang, Hong Kong și Marea Chinei de Sud, cu atât trebuie să subliniem că acesta nu este un atac asupra poporului chinez, asupra culturii și istoriei lor bogate, fascinante. Fiecare acțiune și declarație ar trebui evaluată pentru impactul său asupra societății chineze, precum și asupra partidului-stat. La urma urmei, chinezii sunt cei care vor schimba China, nu noi.

6. China nu este Uniunea Sovietică

A trage învățăminte din primul război rece înseamnă și înțelegerea modului în care acest război rece este diferit. La fel cum Uniunea Sovietică a fost un amestec de politică leninistă și istorie rusă, tot așa și China combină leninismul lui Xi cu cultura și tradiția chineză. Francis Fukuyama susține că China a fost „prima civilizație mondială care a creat un stat modern” și că, timp de secole, „regimurile chineze au fost centralizate, birocratice și bazate pe merite”. Punctele forte și punctele slabe ale Chinei provin, de asemenea, dintr-o combinație fără precedent de leninism și capitalism.

7. Dacă nu știi ce să faci, fă ce trebuie

Urmărim cu groază tragedia Hong Kongului, asuprirea totalitară a uigurilor din Xinjiang și cum unor bravi disidenți li se pune botniță. Guvernul britanic a făcut ceea ce trebuie când a oferit o cale spre obținerea unei cetățenii britanice depline pentru circa 3 milioane de rezidenți din Hong Kong, chiar dacă acest lucru nu va face nimic pentru a împiedica strangularea lentă a glorioasei sinteze est-vest din acest oraș. Comitetul Nobel a procedat bine când i-a acordat Premiul pentru Pace lui Liu Xiaobo, deși nu l-a putut salva pe acel curajos și lucid patriot chinez de la o moarte dureroasă în închisoare.

8. Unitatea înseamnă putere

În acest moment, lumea liberală este confuză în privința Chinei. Beijingul are oportunități infinite de divide et impera. Un document oficial recent care expune noua „abordare strategică” a Washingtonului față de cealaltă superputere spune că primul obiectiv al politicii americane este „îmbunătățirea rezistenței instituțiilor, alianțelor și parteneriatelor noastre”, dar Donald Trump face tocmai opusul. Un răspuns eficient pe două căi la provocarea chineză necesită o unitate strategică mai largă din punct de vedere geografic decât alianța occidentală dintre Europa de Vest și America de Nord pre-1989. UE, Marea Britanie post-Brexit și o nouă administrație a SUA ar trebui să stea, la începutul anului viitor, la masa de lucru cu reprezentanții altor democrații pentru a pune niște baze comune.

9. Războaiele reci nu se câștigă în deplasare

De departe, cel mai important lucru pe care democrațiile liberale l-au făcut să prevaleze în primul război rece a fost acela de-a face societățile noastre prospere, libere, deschise și atractive. Același lucru va fi valabil și de această dată. Un fost student chinez de-al meu a scris un eseu fascinant despre atitudinile studenților chinezi care se întorc acasă după ce au studiat la universitățile occidentale. Concluzia sa: experiența de a trăi în Occident nu face, așa cum speram noi cândva, niște democrați pro-occidentali din studenții chinezi care se întorc. În schimb, devin „dublu disidenți”, foarte critici față de ambele sisteme. Nu politica noastră externă îi va convinge în cele din urmă. Ci ceea ce facem în țară.

Oh, și un ultim lucru. Îl numesc un nou război rece, deoarece meseria mea de analist politic este aceea de a numi o cazma… cazma. Asta nu înseamnă că politicienii occidentali sunt sfătuiți să implementeze o frază cu astfel de conotații negative.

Liderii înțelepți nu spun tot ce știu.

1 COMENTARIU

  1. A trebuit ,sa apara covid ca cercetatori de valoare sa se aplece asupra fenomenului chinez.Are Europa si SUA mai multi cercetatori,mai multi cunoscatori ai ideologiei mleninist maoiste?Se pare ca nu,sau daca are nu i-a intrbat nimeni cand occidentul a dat acces ,fara protectie,la tehnologia evoluata.A primat goana dupa profit si o vaga ideie ca China se va democratiza dupa exemlplul Japoniei,Germaniei,Coreii de Sud.Grava gresala strategica!Dupa ani de deschidere nici exemplul Xiaobo nu a facut Occidentul sa se teama.Nu i-a pasat lumii de acest exemplu.Putem asemana „accesul” URSS la tehnologia nucleara cu accesul chinez la tehnologia moderna?Patruzeci de ani de razboi rece si de suferinte pentru Europa de Est?
    Est?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here