<< Mariupol a fost aproape complet distrus în timpul invaziei armatei ruse în Ucraina. În timp ce orașul era bombardat, mulți locuitori, inclusiv copii, s-au ascuns în Universitatea Tehnică de Stat Priazovski. Copiii care se adăposteau acolo au scris mesaje pe pereții clădirii. După ce trupele ruse au capturat Mariupolul, muncitorii din construcții, aduși din Rusia, au intrat în oraș. Printre ei se afla Alexei, originar din Mikolaiv, care în 2014 părăsise Ucraina pentru Bașkortostan, din Rusia. El a găsit mesajele lăsate de copiii care se ascundeau de bombardamentele rusești pe pereții subsolului Universității Priazovski. Jurnaliștii de la publicația The Village, preluați de Meduza, au publicat fotografii cu cuvintele și desenele copiilor (în rusă – AICI, în engleză – AICI). >>
- Mă ascund de război.
- Salut, sunt Nata, este 19 martie 2022. A 24-a zi de război. Sunt din est și pe 24 februarie ne-au bombardat și am fugit de acasă. Această poveste se va încheia și va lăsa doar amintiri, frică și sânge. Totul va fi bine. Dacă se întâmplă ceva, aici este Instagram-ul meu [redactat], poți verifica să vezi dacă sunt printre cei vii, scrie-mi dacă vezi asta.
- Salut, sunt Elia, am nouă ani și jumătate. Mă ascund de război și locuiesc pe malul estic. Astăzi plec de aici. Mă bucur că citești acest text. Trăiește, iepurașule. Aceasta este doar o pisicuță.
- Dina, 16 ani, Marik (așa mai este cunoscut orașul Mariupol – n.ed.) Cartierul Leningradski de pe malul estic. Sperăm că vom supraviețui
- Rostik [11 ani], 19 martie 2022, a 24-a zi a războiului.
- Salut, sunt din nou eu, Nata. Ne-am instalat într-un colț aici, am dormit pe scaune, am gătit la foc. Astăzi este 19 martie 2022 și planificăm să plecăm în sfârșit mâine. Nu avem lumină, apă sau alt confort aici. Practic, am stat ascunși în subsol timp de 24 de zile. Loviturile de artilerie și rachetele ne urmăresc peste tot. PGTU [universitatea] a fost lovită direct de șase ori. Mariupol este o ruină, un spectru. Va fi foarte interesant să vedem cum se va încheia această situație, dacă va mai fi o Ucraină. Sunt obosită să mă trezesc în explozii și să aud rachete urlând deasupra noastră. Nu există niciun geam nicăieri și este foarte frig afară. Am 17 ani și aveam de gând să mă înscriu la facultatea de medicină, toți cei de aici aveau multe planuri și obiective. Dar, din păcate, nimeni nu are nevoie de noi. Nimeni nu planificase să ne evacueze oficial, suntem pe cont propriu, în pericolul nostru și sub propriul risc. Desigur, este foarte plictisitor aici, dar m-am împrietenit cu Dina. Doresc doar un singur lucru – pace! Sper cu adevărat că acolo unde mergem, vom găsi un cămin și ne vom construi o viață.
- Important: Astăzi este 25 martie 2022. Mâine vom merge la Manhuș. Este la 25 de kilometri distanță, mergem în grup. Ne vom trezi la ora 5 dimineața. Dorim să ne urați noroc… La revedere!
- Este păcat că nu veți mai vedea nicio știre de la mine, dar nu fiți triști!
- Dacă nu mai sunt mesaje, am reușit să ieșim!
Șansele unei „axe Belarus”, în contextul așteptatei ofensive ucrainene
