Sateliții PSD urmează aceeași cale. Țuțuianu: Pro Rpmânia nu participă la votul de învestitură

Parlamentarii Pro România nu vor participa la votul pentru învestirea Guvernului Orban II, a anunţat luni vicepreşedintele formaţiunii Adrian Ţuţuianu, transmite Agerpres.

„Nu participăm la acest vot. Noi am spus foarte ferm de mai multe luni de zile că nu vom vota un Guvern condus de Ludovic Orban şi poziţia noastră nu s-a schimbat. Credem că este o criză politică indusă, nu este o criză politică reală şi este doar un mijloc prin care PNL încearcă să declanşeze alegeri anticipate profitând de o situaţie favorabilă pe care o relevă astăzi sondajele, dar din această ecuaţie lipseşte un singur lucru – şi anume poporul român”, a afirmat Ţuţuianu la RFI.

El a spus că aceasta este o decizie luată cu consultarea tuturor parlamentarilor partidului.

„Ne-am consultat între noi. De la Pro România nu va fi nimeni în sală astăzi, este o decizie pe care am luat-o după consultarea tuturor colegilor parlamentari”, a adăugat senatorul Pro România.

Ţuţuianu a mai menţionat că parlamentarii care au votat data trecută în favoarea Guvernului Orban nu mai sunt în Pro România.

„Cei care au participat în trecut la votarea Guvernului Orban din Pro România nu mai sunt astăzi în partid, unii dintre ei au fost preluaţi de PNL, aşezaţi pe scaune înalte de vicepreşedinţi, iar alţii sunt astăzi în PSD”, a susţinut Ţuţuianu.

Potrivit acestuia, nu a existat o relaţie de colaborare între Pro România şi PNL.

„A existat un punct de vedere comun în sensul că acel Guvern condus de doamna Dăncilă era rău pentru România şi multe măsuri pe care le-a luat erau generatoare de probleme în ceea ce priveşte evoluţiile bugetare şi economice. Noi am considerat că acel Guvern trebuie să plece, dar, în acelaşi timp, am spus că nu vom susţine un Guvern de aceeaşi factură ca cel al doamnei Dăncilă. Deocamdată, între doamna Dăncilă şi domnul Orban nu se vede o mare diferenţă, ce făcea doamna Dăncilă face acum şi domnul Orban, de exemplu se împrumută cu costuri destul de ridicate, cu consecinţe pe termen mediu şi lung asupra evoluţiilor bugetare din această ţară”, a adăugat Ţuţuianu, citat de Agerpres.

Foto: INQUAM/Octav Ganea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here