SBU anunţă că a arestat un presupus ”agent” GRU, care a filmat pizzeria cu camera ascunsă şi a trimis înregistrarea armatei ruse înainte de atacul din Kramatorsk

Serviciul ucrainean de Securitate (SBU) a anunţat miercuri că a arestat un bărbat care a monitorizat pizzeria din Kramatorsk şi a trimis o înregistrare video site-ului Forţelor Armate ruse înainte de atacul rus de marţi, relatează CNN.

SBU îl prezintă pe acest bărbat drept ”un agent al (serviciilor) ruse de informaţii”, relatează News.ro.

”S-a stabilit că agentul reţinut în cazul atacului de la Kramatorsk era un lucrător al Departamentului Principal al Statului Major General al Forţelor Armate ruse (GRU)”, anunţă SBU într-o postare pe Telegram.

”La 27 iunie, el a fost însărcinat să afle dacă restaurantul menţionat mai sus era deschis şi să înegistreze ce vizitatori erau acolo”, continuă SBU.

”Pentru a îndeplini instrucţiunile inamicului, agentul GRU a filmat cu camera ascunsă localul şi vehiculele militare parcate în apropiere. Apoi suspectul a transmis filmarea (serviciilor) militare ruse de informaţii”, continuă SBU.

”După  ce au primit aceste informaţii, invadatorii ruşi au tras în restuarant şi în oamenii dinăuntru”, acuză SBU.

Unsprezece persoane – inclusiv trei copii – au fost ucise în atacul rus de marţi în centrul Kramatorskului, a anunţat poliţia ucraineană miercuri, într-o postare pe Telegram.

Alte 61 de persoane au fost rănite în acest atac, potrivit poliţiei.

Un bilanţ anterior anunţa nouă morţi şi 56 de răniţi.

O fată în vârstă de 17 ani, şi două surori gemene în vârstă de 14 ani au fost ucise în pizzerie, potrivit serviciilor ucrainene de urgenţă.

Atacul cu o rachetă rusească de tip S-300 a avut loc marţi seara, în centrul oraşului, într-o zonă din centru în care află blocuri, magazine şi maşini, potrivit Procuraturii Generale ucrainene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here