Se vor sparge „ouăle putiniste”? Vladislav Inozemțev arată cum va fi lovit Kremlinul de sancțiunile contra MTS

Sursa: TASS

<< Cu ocazia aniversării invaziei Rusiei în Ucraina, noi sancțiuni au fost impuse de țările occidentale, dar semnificația lor a trecut în mare parte neobservată. Unii membri ai opoziției ruse au mers suficient de departe încât să afirme că există o complicitate între Occident și Kremlin. În schimb, Vladislav Inozemțev  subliniază că impunerea de sancțiuni asupra conglomeratului MTS ar putea reduce semnificativ capacitatea Kremlinului de a-i supraveghea pe ruși și de a efectua atacuri cibernetice împotriva altor țări >>, notează The Insider.

  • Textul semnat de Vladislav Inozemțev, fondator și director științific al Centrului de Studii pentru o Societate post-Industrială, de la Moscova (în rusă – AICI, în engleză – AICI)

<< Noi pachete de sancțiuni au fost aprobate de Uniunea Europeană, Statele Unite și Regatul Unit, pe 24 februarie, marcând aniversarea începerii agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Potrivit multor experți, aceste sancțiuni au fost destinate, în primul rând, să întărească controlul asupra respectării restricțiilor existente. Rosatom și filialele sale nu s-au numărat printre ținte, iar alte măsuri au generat controverse semnificative în cadrul UE, provocând o întârziere, de câteva zile, în implementarea lor. Unii membri ai opoziției ruse au pretins chiar că ar exista o complicitate între Occident și Kremlin. Cu toate acestea, astfel de concluzii sunt rezultatul unei lipse larg răspândite de atenție la detalii.

Majoritatea presei ruse a trecut cu vederea semnificația unei lovituri date unuia dintre cele mai sensibile „puncte de presiune” ale lui Putin. Pare puțin probabil ca acest lucru să fi fost întâmplător, deoarece conglomeratul MTS este o componentă crucială a sistemului lui Putin, un punct în care converg supravegherea cetățenilor, terorismul cibernetic și spălarea veniturilor din corupție. Compania, care include o bancă și o divizie de telefonie mobilă, avea demult un sistem foarte clasificat pentru a proteja interesele înalților oficiali guvernamentali ai Rusiei.

  • A fost dată o lovitură asupra supravegherii cetățenilor, terorismului cibernetic și spălării veniturilor din corupție

MTS este, oficial, cel mai mare operator de telefonie mobilă din Rusia, o companie privată care oferă servicii de comunicații în condiții standard de piață. Cu toate acestea, se remarcă față de concurenții săi prin două caracteristici distinctive. În primul rând, controlează o bancă (MTS Bank a fost înființată ca Banca Moscova pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în 1993, achiziționată de Sistema în 1994 și apoi transferată la MTS, prin mai multe mișcări [din 2019, noul acționar majoritar deținea o participație de 95% din bancă]). În al doilea rând, MTS a obținut controlul deplin asupra MGTS, cel mai mare operator de telefonie fixă din Rusia, cu sediul la Moscova și implicat în comunicațiile guvernamentale, în circumstanțe destul de sumbre.

Această din urmă împrejurare este probabil cea care a condus la crearea principalului centru de control pentru fluxurile de informații în cadrul MTS, permițându-i să monitorizeze contactele din rețelele mobile și internetul cu ajutorul SORM (Sistemul de activități de investigare operativă), cu mult înainte de introducerea „Legii Iarovaia”. Legătura neașteptată dintre MTS și acest sistem de supraveghere FSB este evidențiată în continuare de faptul că V. Sadovnikov, cunoscut pe internet drept „un ofițer FSB care a condus comisia SORM”, (dând de înțeles că deține gradul de general) lucrează în prezent la MTS în calitate de vicepreşedinte pentru Regim și Securitate Corporativă (unii au susținut că el supraveghează și întreaga schemă de spălare a banilor de la MTS Bank, dar nu acesta este subiectul în discuție).

Și mai intrigant este faptul că, odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, MTS Bank, care avea deja clienți problematici, s-a concentrat pe stabilirea unei structuri bancare paralele în străinătate. În timp ce Sber își desființa rapid filialele din Turcia, Elveția, fostele țări iugoslave și chiar și din Kazahstan, MTS Bank și-a deschis o sucursală în Emiratele Arabe Unite, unde mulți ruși bogați s-au mutat recent și unde exista de mult timp centrul intereselor de afaceri ale politicienilor criminali din republicile Caucazului de Nord. La începutul lunii februarie, presa occidentală a relatat că noua bancă a primit o licență de la Banca Centrală a Emiratelor Arabe Unite, ceea ce se întâmplă rar în zilele noastre (deși probabil a fost emisă spre sfârșitul anului 2022).

După înființarea noii bănci, depozitele multor clienți VIP care fuseseră decuplați de la giganți internaționali precum Sber și VTB, au început să curgă rapid în noua instituție. Motivul este simplu: transferul de fonduri în străinătate avea loc într-o singură bancă un serviciu care anterior era disponibil doar prin Raiffeisen, dar era mereu mai complex și mai puțin „in-house”.

Pe 24 februarie, Trezoreria SUA a dat o lovitură semnificativă întregii rețele de entități corupte. O decizie conform Ordinului executiv nr. 14024 din 15 aprilie 2021 a vizat, printre altele, MTS Bank, cu sediul la Moscova, și pe filiala sa din Emiratele Arabe Unite. Ceea ce a diferențiat MTS Bank de toate celelalte bănci sancționate în temeiul aceluiași ordin, și a trecut neobservat de căre analiștii ruși, a fost faptul că nu i s-a acordat o perioadă de grație până pe 25 mai pentru a-și finaliza operațiunile externe. Acest lucru a însemnat că banca a fost deconectată de la SWIFT în câteva ore, iar conturile sale de corespondent și activele străine au fost imediat înghețate. Deși americanii nu au subliniat acest aspect, el este evident din referirea la document (iar în Rusia, incidentul a fost menționat doar pe scurt de către Vedomosti).

  • MTS Bank nu a primit o perioadă de grație pentru a-și finaliza operațiunile în străinătate, ea a fost deconectată de la SWIFT în câteva ore

Noul statut a plasat pe lista SDN aproape toate companiile asociate cu „cuibul de spionaj” din cadrul MTS, inclusiv principalul producător de software SORM utilizat în Rusia, Țitadel, și alte 11 firme importante care operează în acest domeniu, împreună cu proprietarii și managerii lor. Toate aceste companii sunt active pe „piața” rusă de mult timp și sunt binecunoscute.

Este greu de estimat suma de bani înghețată la MTS Bank din Emiratele Arabe Unite, care era deja în funcțiune, dar este clar că firmele rusești se vor confrunta cu provocări semnificative în obținerea de echipamente de spionaj. Mai mult, în aceeași zi, Departamentul de Comerț al SUA a emis Rule No. 230221-0047, care interzice exportul de echipamente telefonice și computerizate în valoare de peste 300 de dolari, din vânzările cu amănuntul din SUA, către Rusia și Belarus. Aceasta este o restabilire a interdicției de a exporta computere și telefoane pentru uz privat, care fusese ridicată anterior și poate duce la sancțiuni penale pentru încălcarea noului regim. Drept urmare, „importatorii paraleli” ar putea suferi de aceeași soartă precum curajoșii care au încercat să cumpere piese pentru aeronave rusești în SUA și ar putea risca până la 20 de ani de închisoare federală.

Impactul sancțiunilor asupra sistemului de supraveghere internă al lui Putin nu poate fi supraestimat. Piața serviciilor legate de SORM a fost în ultima vreme foarte profitabilă, cu contracte guvernamentale în valoare de miliarde, dacă nu chiar zeci de miliarde de ruble. Este de remarcat faptul că, pe lângă numeroși oficiali și ofițeri militari asociați cu „operațiunea militară specială”, lista persoanelor și entităților sancționate îl include și pe Maksut Șadaev, ministrul dezvoltării digitale, al comunicațiilor și mass-mediei din Federația Rusă, care este considerat civil și nu fusese supus niciunei restricții anterior.

  • Piața serviciilor legate de SORM a fost în ultima vreme foarte profitabilă, valorând miliarde de ruble

Când vine vorba de SORM, este important să ne amintim că nu numai tehnologiile de bază ale sistemului au fost transferate în Rusia de către SUA în timpul unei perioade de colaborare în cadrul eforturilor de combatere a terorismului, ci și că sistemul se bazează pe falsificarea certificatelor SSL ale site-urilor web importante, inclusiv cele considerate „extremiste” de guvernul rus. Acest lucru înseamnă că Moscova nu numai că poate să-și spioneze cu succes cetățenii, ci și să se infiltreze în World Wide Web, spre deosebire de China, care a ales inițial să creeze un firewall pentru a se deconecta de la internet. Prin urmare, sancțiunile împotriva companiilor rusești conectate la SORM nu sunt doar un instrument al politicii de sancțiuni, ci și un exemplu de război preventiv, demult timp așteptat. Distrugerea completă a acestui sector al „economiei informaționale” rusești ar putea fi cel mai important pas în garantarea securității digitale pentru țările occidentale și, la fel de important, un instrument pentru extinderea radicală a libertății în sectorul rusesc al rețelei web mondiale.

Merită subliniat faptul că anunțul privind sancțiunile împotriva „eroilor SORM” a fost publicat, pe site-ul web al Departamentului de Stat, în aceeași zi în care au fost impuse, ceea ce nu se întâmplă în mod obișnuit, deoarece Departamentul Trezoreriei SUA este, de obicei, responsabil de publicarea de informații cu privire la politica de sancțiuni.

Cu toate acestea, pentru majoritatea rușilor, posibilitatea ca discuțiile lor să fie ascultate și corespondența lor să fie interceptată pe aplicația de mesagerie presupus securizată, Telegram, nu este la fel de alarmantă precum potențialele consecințe ale sancțiunilor pe care americanii le-ar putea impune în viitorul apropiat (deși se speculează că Kremlinul este din ce în ce mai preocupat de monitorizarea stării de spirit a elitei, iar moartea mai multor oameni de afaceri importanți ar putea fi legată de lipsa lor de prudență în domeniul digital). În esență, pe 24 februarie, SUA au emis un alt „avertisment chinezesc” către Rusia, după ce până acum sancționase MTS Bank doar pentru afacerile sale de spălare de bani și companiile legate de SORM care au legătură cu MTS. Cu toate acestea, furnizorul de rețea de telefonie mobilă în sine, cu cei 80 de milioane de abonați ai săi, nu a fost încă vizat. Dacă ar fi, sistemul de roaming (care necesită decontări cu furnizorii străini) și întreaga infrastructură de servicii bazate pe echipamente și tehnologii brevetate în SUA – precum comunicațiile 4G și transmisia de date mobile LTE (pe care MTS le-a putut importa în paralel încă din vară anului 2022, deși și s-ar putea să nu mai fie relevant) – ar fi imediat afectate.

  • Este posibil ca standardele de comunicații LTE, 4G și roaming să nu mai poată fi utilizate, ca urmare a sancțiunilor

Desigur, ar fi neașteptat ca sancțiunile să nu fie întâmpinate cu o serie de declarații care să le minimalizeze impactul, precum afirmațiile că MTS Bank „funcționează normal“ (mai ales având în vedere că celelalte entități de pe lista de sancțiuni, chiar și cele care au beneficiat de o perioadă de grație, au întâmpinat deja probleme semnificative, iar MTS Bank în sine a fost eliminată atât din AppStore, cât și din GooglePlay). Cu toate acestea, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au anunțat, cu modestie, că „Banca Centrală explorează opțiuni potențiale [rezultate din noul statut al MTS Bank] pentru a lua o decizie adecvată în timp util” (probabil că a făcut acest lucru de la recenta vizită la Abu Dhabi a lui Brian Nelson, secretarul adjunct al Trezoreriei SUA, responsabil cu combaterea terorismului și cu informațiile financiare).

În prezent, e panică în cadrul MTS, deoarece un număr semnificativ de manageri de top ai companiei au active în Europa și SUA și dețin documente de rezidență permanentă în țări care sunt considerate „neprietenoase” de către Rusia. MTS are un consiliu de administrație care este neobișnuit pentru marile companii rusești, cel puțin patru din opt membri fiind cetățeni ai unor țări străine. Acest lucru este în contrast cu situația generală din Rusia, unde doar 14% dintre membrii consiliului de administrație al companiilor publice sunt străini. Din cauza plecării lor în masă, multe corporații mari au fost nevoite să-și înlocuiască până la 80% dintre directori.

În 2006, MTS a trecut printr-un proces de rebranding într-o perioadă de creștere fără precedent, iar alegerea a unui ou ca logo a reprezentat o sursă de confuzie chiar și pentru cei mai experimentați designeri. Oul trebuia să simbolizeze „simplitatea companiei, trecutul plin de evenimente, prezentul activ și viitorul prosper”. Este puțin probabil ca simbolismul oului și al acului sau recenta fixație a bărbaților alfa de la Kremlin asupra caracteristicilor sexuale primare (chiar și Dumnezeu contează pentru ei în primul rând pentru că se presupune că este bărbat) să aibă vreo legătură cu decizia de a satura MTS cu personal al serviciilor secrete rusești și de a folosi compania ca bază pentru implementarea unui sistem de supraveghere informațională a poporului rus. Dar logo-ul, ca un ou, al principalului operator de telefonie mobilă autohton corespunde perfect scopului și gravității loviturii prin sancțiuni. Timpul va spune dacă „ouăle putiniste” s-au spart. >>

Două povești teribile. Cum îi exploatează statul rus pe copiii activiștilor, pentru a zdrobi vocile critice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here