Sebastian Burduja, despre primele instituţii ce vor fi digitalizate: M-aş uita mai degrabă unde este nevoia românului de a avea servicii publice digitale, moderne, eficiente

Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja a declarat, joi seară, întrebat ce instituţii vor fi digitalizate mai întâi, că se uită mai degrabă unde este nevoia românului şi a menţionat Ministerul de Interne şi ANAF. Ministrul a vorbit şi de nevoia funcţionarilor publici de a urma programe de competenţe digitale, informează News.ro.

Sebastian Burduja a fost întrebat, joi seară, la Digi24, care sunt primele instituţii ce ar trebui digitalizate, el  afirmând că deja funcţionează Ghişeul.ro.

”M-aş uita mai degrabă unde este nevoia românului de a avea servicii publice digitale, moderne, eficiente. Aici avem câţiva candidaţi preferaţi, sigur că este vorba despre Ministerul Afacerilor Interne. Multe dintre actele de care avem nevoie depind  de ministerul de Interne. Este vorba de ANAF şi iarăşi interacţionăm cu ANAF pentru plata diverselor taxe, impozite şi ca persoane fizice şi  ca persoane juridice şi aici avem diverse soluţii, avem Ghişeul.ro, urmează aplicaţia Ghişeul.ro, deci  sunt anumiţi paşi care deja se fac”, a declarat Burduja.

Ministrul a subliniat că funcţionarii de la stat ar trebui să facă anumite pregătiri în domeniul digitalizării.

”Toţi funcţionarii de la stat care au de lucru cu tehnologia şi treptat se va îndrepta acest procent spre 80-90, poate 100 la sută, sigur că vor trebui să facă astfel de pregătiri, categoric, pentru că degeaba vom avea tehnologii, dacă nu ştim să le folosim”, a declarat Burduja.

Sebastian Burduja a adăugat că există bani prin PNRR pentru pregătirea competenţelor digitale.

”Există bani şi din PNRR alocaţi pentru creşterea competenţelor digitale, în special la nivelul IMM-urilor, la nivelul firmelor, dar trebuie gândite programe şi pentru funcţionarii publici şi pentru cei care, de fapt lucrează cu date, cu infrastructura de date a statului român unde lucrurile trebuie protejate mai mult decât  în mediul privat”, a declarat Burduja.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here