Secretarul de Stat al SUA, ”profund preocupat” de decizia Israelului de a extinde coloniile

Antony Blinken

Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a declarat luni că este „profund preocupat” de decizia Israelului de a legaliza nouă colonii în Cisiordania ocupată precum şi de un proiect pentru noi locuinţe în coloniile existente, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Suntem profund îngrijoraţi de decizia Israelului de ieri de a avansa construirea a până la 10.000 de locuinţe şi de a începe retroactiv procesul de legalizare a nouă colonii în Cisiordania, care anterior erau considerate ilegale conform legii israeliene”, a spus el, potrivit unui comunicat.

Cabinetul de securitate al Israelului a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că va legaliza nouă colonii din Cisiordania ocupată, după o serie de atacuri în Ierusalimul de Est, dintre care unul s-a soldat cu trei morţi vineri.

„Ca răspuns la atacurile teroriste mortale de la Ierusalim, cabinetul politic şi de securitate a decis în unanimitate să legalizeze nouă colonii din Iudeea-Samaria”, denumirea folosită de Israel pentru a desemna Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat din 1967 de Israel, a indicat un comunicat al biroului premierului Benjamin Netanyahu.

Peste 475.000 de israelieni locuiesc în coloniile din Cisiordania, unde trăiesc de asemenea 2,8 milioane de palestinieni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here