Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, se întâlneşte, marţi, cu Vladimir Putin, la Moscova

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, urmează să se întâlnească, marţi, la Moscova, cu preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat Kremlinul, potrivit BBC. Guterres le-a trimis scrisori separate lui Vladimir Putin, şi omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, marţi, prin care le-a cerut să îi accepte vizita pentru a discuta despre măsurile menite să aducă pacea după invazia Rusiei în Ucraina, potrivit Reuters, citată de News.ro.

Secretarul general al ONU va avea, de asemenea, o întâlnire de lucru şi un prânz cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a declarat că au fost înmânate scrisori separate misiunilor permanente ale Rusiei şi Ucrainei, marţi după-amiază, prin care preşedintelui rus Vladimir i se cere să îl primească pe Guterres la Moscova, iar preşedintelui Zelenski să îl primească pe şeful ONU la Kiev.

”Secretarul general a spus, în acest moment de mare pericol, că ar dori să discute măsuri urgente în vederea instaurării păcii în Ucraina şi despre viitorul multilateralismului bazat pe Carta Naţiunilor Unite şi pe dreptul internaţional”, a mai precizat Dujarric.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here