Societatea Timişoara și Fundația „Gheorghe Ursu”, demers pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, condus de Ion Iliescu

Societatea Timişoara, alături de Asociaţia Revoluţionarilor fără privilegii şi de Fundaţia Gheorghe Ursu, a iniţiat un demers către Parlamentul pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, care îl are ca preşedinte pe Ion Iliescu şi ca director general pe Gelu Voican Voiculescu.

„Prin scrisoarea formulată de iniţiatori se arată că existenţa acestei entităţi nu are niciun temei şi că finanţarea ei de la bugetul de stat reprezintă o cheltuială nejustificată şi împovărătoare pentru întreaga societate. Un prim pas în sensul desfiinţării Institutului a fost făcut în anul 2019 de Guvernul Orban, prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, care a fost respinsă ulterior de Parlament”, se arată într-un comunicat de presă, de luni, al Societăţii Timişoara.

Potrivit sursei citate, la această solicitare s-au raliat mai multe organizaţii şi personalităţi ale vieţii publice din România. 

În 24 septembrie, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, obiecţia Guvernului pe Legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Prin urmare, actul normativ este constituţional, decizia CCR fiind definitivă. În 9 octombrie, şeful statului a retrimis în Parlament legea pentru respingerea acestei ordonanţe de urgenţă. Iohannis argumenta că acest institut nu a reuşit să-şi dovedească utilitatea, ci „a generat, prin activitatea sa şi contrar obiectivului său stabilit prin lege, numeroase tensiuni şi controverse în spaţiul public”.

3 COMENTARII

  1. Deja Senatul a aprobat cu majoritate de voturi desfiintarea acestei sinecuri bolsevice ,creata pentru ascunderea crimelor de la Revolutie!!! Mergem spre normalitate!!

  2. Mai este o alta sinecura creata pentru un jalnic om,fost presedinte ,cica primul presedinte democrat de dupa 1989,Emil Constantunescu,ajuns sa se arunce in bratele hotilor pe care ii condamna,de ochii lumii cand era langa MARELE PATRIOT CORNELIU COPOSU!Aceasta sinecura data de prietenii Dragnea si Tariceanu,se numeste pompos :Institut pentru studierea „LEVANTULUI” si se afla langa Arcul de Triumf!!Bani publici,ca doar nu au dat din salariile lor babane ,de parlamentari paraziti!Autimat desfiinrata ,ca neabEmil are pensie si casa primita gratis ca fost presedinte ,pana la sfarsitul vietii !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here