Șoigu și-a protejat adjunctul cu trupele speciale. Diversiunea creată de FSB pentru a-l putea aresta pe Timur Ivanov

Fostul ministru adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a știut din timp despre arestarea sa iminentă și se pregătea să reziste, a declarat pentru The Insider o sursă din FSB familiarizată cu situația.

Potrivit sursei, fostul ministru al Apărării, Serghei Șoigu, și-a pus adjunctul sub pază Forțelor de Operațiuni Speciale ale Rusiei pentru a împiedica FSB să efectueze o arestare surpriză. Câteva luni, Departamentul de contrainformații militare al FSB nu a reușit să se apropie de Ivanov, așa că serviciul special a fost nevoit să improvizeze.

Pe 23 aprilie, Ivanov a mers la Spitalul Clinic Central Vișnevski al 3-lea pentru un control de rutină. Gardienii lui l-au asteptat pe viceministru ca de obicei, la parter. Când Ivanov a mers singur la cabinet, ofițerii FSB îl așteptau deja. După arestarea ministrului adjunct, ofițerii l-au scos pe ușa din spate pentru ca păzitorii săi să nu aibă știință de arestarea lui Ivanov. Faptul că arestarea a avut loc în acest fel a fost confirmat pentru The Insider și de o a doua sursă, apropiată anchetei.

Pe 24 aprilie, tribunalul districtual Basmannîi din Moscova a dispus arestarea lui Ivanov pentru două luni. Potrivit materialelor de la dosar, Ivanov este acuzat că a acceptat diverse șpăgi, în valoare totală de peste 1,185 miliarde de ruble (13,08 milioane de dolari la cursul de schimb curent).

Anchetatorii susțin că din 2018 până în 2023 cofondatorul companiei de construcții Olimpsitistroi, Alexandr Fomin, și alte câteva persoane neidentificate au construit și restaurat o moșie în regiunea Tver, situată pe malul râului Volga, precum și o proprietate în Cisti, la Moscova, în numele fostului viceministru. În schimb, Ivanov a acordat companiei lui Fomin contracte guvernamentale profitabile.

După arestarea lui Ivanov, Serghei Șoigu însuși nu a mai rămas mult timp în funcție. Ca ministru al Apărării, Șoigu a participat la parada militară din 9 mai din Piața Roșie — trei zile mai târziu, în seara zilei de 12 mai, Putin l-a demis din funcție și l-a numit în locul său pe fostul prim-viceprim-ministru Andrei Belousov. Şoigu a fost numit apoi secretar al Consiliului de Securitate, în locul lui Nikolai Patrușev (care a devenit, la rândul său, consilierul lui Putin în domeniul construcţiilor navale).

Potrivit surselor The Insider din Ministerul Apărării, întrebări cu privire la Ivanov și subalternii săi au apărut încă din 2014, dar viceministrul era încrezător că Șoigu și purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, va interveni în numele său. Potrivit unor surse, arestarea lui Ivanov a devenit posibilă abia atunci când Putin a decis să-l înlocuiască pe Serghei Şoigu.

Dospește un mare haos. Mii de luptători ruși inundă Libia, stârnind îngrijorări privind planurile Kremlinul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here