Sondaj IRES: Călin Georgescu ar fi învins-o pe Elena Lasconi în turul doi

Sursa: Inquam Photos

Un sondaj IRES relevă că 48% dintre cei chestionaţi ar fi votat cu Călin Georgescu, iar 29% cu Elena Lasconi, dacă turul al doilea al alegerilor prezidenţiale nu ar fi fost anulat, transmite News.ro.

La întrebarea ”Dacă turul al doilea al alegerilor prezidenţiale nu ar fi fost anulat, care ar fi fost opţiunea dumneavoastră?”, 48% dintre cei chestionaţi l-au indicat pe Călin Georgescu, iar 29% pe Elena Lasconi.

Sondajul a fost realizat pe 964 respondenţi în vârstă de peste 18 ani, în perioada17 – 20 decembrie 2024, prin  metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), pe un eşantion simplu, aleatoriu, reprezentativ pentru populaţia adultă, neinstituţionalizată din România. Datele au fost ponderate pentru a reproduce structura populaţiei în funcţie de sex, vârstă, educaţie, mediu de rezidenţă şi regiuni istorice, conform celor mai recente date disponibile la Institutul Naţional de Statistică. Eroarea maximă tolerată este ±3,2%. Studiul face parte din programul de responsabilitate socială dezvoltat de IRES şi este auto-finanţat.

Pe pisică nu mai e loc de alți purici. Rusnaci mioritici: Rusia cade și trece de la puterea care planta dictatori la impotentul care colecționează, limitat, umbre