Italia și Rusia au intrat într-un război al declarațiilor, după ce Moscova a fost acuzată că a infiltrat spioni GRU printre medicii trimiși în epicentrul pandemiei de coronavirus – Milano, informează Mediafax.
Schimbul de deplici dintre două țări, care nu au avut în mod tradițional conflicte directe, a apărut după ce cotidianul italian La Stampa a scris că materialele trimise de Rusia în Italia au fost inutile.
Săptămâna trecută, mai multe echipe trimise de autoritățile ruse s-au ocupat de dezinfecția unor spitale și a unor centre de îngrijire din nordul Italiei, scrie și Moscow Times, care notează că Vladimir Puțin s-a folosit de această situație pentru a exercita ceea ce se numește “soft power”.
La Stampa a mai scris joi că printre cei 104 doctori și “specialiști” trimiși de Rusia se află ofițeri ai serviciului secret GRU. Afirmația a fost sprijinită și de un fost expert al NATO, Hamish De Bretton.
“Fără dubiu că printre ei se află și ofițeri ai GRU”, a spus Hamish De Bretton.
În 2018, Marea Britanie a acuzat Rusia că a trimis ofițeri GRU pentru a-l asasina pe agentul dublu Sergei Skripal, otrăvit cu o neurotoxina.
Ambasada Rusiei la Roma a reacționat, publicând un comunicat al Ministerului Apărării. Autoritățile ruse au caracterizat articolul din La Stampa că fiind “Fake news de tip rusofob“. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Rus al Apărării, Maria Zakharova, a afirmat că italienii din Milano i-au primit pe ruși cu aplauze și au cântat imnul Rusiei.


















Comments are closed.