​Statele Unite au depășit sâmbătă Italia, devenind țara cu cele mai multe decese înregistrate din cauza coronavirusului, raportând peste 19.600 de victime, potrivit Reuters.

Statele Unite au înregistrat până în prezent cele mai mari pierderi din timpul pandemiei, cu aproximativ 2.000 de decese raportate zilnic, în ultimele patru zile la rând. Cele mai multe au fost înregistrate în New York.

Experții în sănătate publică au avertizat că cifra de decese din SUA ar putea crește la peste 200.000 în timpul verii, dacă restricțiile impuse până acum vor fi ridicate după 30 de zile.

Italia a înregistrat 19.468 de decese de la începutul epidemiei COVID-19, până sâmbătă.

Primarul din New York, Bill de Blasio, a anunţat că şcolile publice din oraş vor rămâne închise pentru restul anului academic, relatează postul CNBC.

Potrivit primarului oraşului New York, Bill de Blasio, o relaxare a măsurilor luare împotriva coronavirusului ar fi o mare greşeală. 

„Nu este o decizie uşoară. Cea mai mare greşeală pe care o putem face acum este să relaxăm măsurile şi să permitem virusului să îşi revină şi să ne ameninţe şi mai mult”, a precizat acesta. 

Măsura afectează peste 1 milion de elevi. Aproximativ 1800 de şcoli funcţionează în oraş, iar profesori cât şi părinţii şi elevii caută soluţii pentru recuperarea materiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here