Summit NATO | Statele membre se angajează să investească 5% din PIB pentru securitatea lor în 2035 / Ce a declarat președintele Nicușor Dan

Sursa: Presidency.ro

Şefii de stat şi de guverne ai ţărilor membre NATO au convenit miercuri să crească masiv cheltuielile cu apărarea în urma unor presiuni ale preşedintelui american Donald Trump şi şi-au exprimat ”angajamentul de nezdruncinat” de a se ajuta în cazul unui atac, relatează The Associated Press, citată de News.ro.

Cei 32 de lideri ai NATO au adoptat o declaraţie finală a summitului.

„Aliaţii se angajează să investească 5% din PIB pe an în nevoile de apărare esenţiale şi în cheltuieli de apărare şi securitate până în 2035, pentru a-şi garanta obligaţiile individuale şi colective”, se arată în declaraţie.

Spania a anunţat în mod oficial că nu poate atinge acest obiectiv.

Alte state membre NATO şi-au exprimat de asemenea unele rezerve.

Acest angajament de investiţii prevede o examinare a cheltuielilor în 2029, în vederea urmăririi progreselor realizate şi o reevaluare a ameninţării pe care o reprezintă Rusia.

Şefii de stat şi de guverne ai statelor membre NATO îşi subliniază în această declaraţie ”angajamentul de nezdruncinat” faţă de garanţia apărării colective – ”un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor”.

Înaintea summitului, Donald Trump a pus din nou la îndoială faptul că Statele Unite îşi vor apăra aliaţii.

Preşedintele Nicuşor Dan, despre declaraţia semnată în urma Summitului NATO de la Haga: S-a agreat această ţintă de 5% din PIB, până la 2035 / Am reafirmat angajamentul nostru de a investi în facilităţi, pentru a găzdui soldaţi aliaţi în România

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre declaraţia semnată în urma Summitului NATO de la Haga, că s-a agreat această ţintă de 5% din PIB, până la 2035 iar legat de capabilităţile militare, România a exprimat din nou faptul că în cadrul acestor mecanisme de finanţare ale Uniunii Europene ne dorim ca şi membrii aliaţii NATO, care nu sunt membri, să poată să participe. Şeful statului a mai spus că a reafirmat angajamentul nostru de a investi în facilităţi, pentru a găzdui soldaţi aliaţi în România.

Preşedintele României a declarat la finalul Summitului NATO de la Haga, că declaraţia cu care s-a încheiat evenimentul are patru puncta principale. ”În primul rând se reafirmă unitatea transatlantică, deci implicit o continuare a prezenţei americane în Europa. Apoi, punctul cel mai discutat în săptămânile dinainte şi lunile dinainte de acest Summit, creşterea contribuţiei financiare, cheltuielile militare ale fiecăruia dintre aliaţi şi s-a agreat această ţintă de 5% din PIB, până la 2035. Al treilea punct, că aceşti bani trebuie transformaţi în capabilităţi militare şi un angajament al statelor membre de a colabora pentru asta. Şi ultimul lucru, evident, reafirmarea Rusiei ca pericol şi reafirmarea sprijinului pentru Ucraina”, a spus preşedintele, într-o conferinţă de presă.

Nicuşor Dan a spus că, faţă de aceste puncte, evident, România a agreat, cu câteva nuanţe, precizării.

”În primul rând faţă de chestiunea ca banii să ajungă să fie capabilităţi militare, noi ne-am exprimat din nou faptul că în cadrul acestor mecanisme de finanţare ale Uniunii Europene ne dorim ca şi membrii aliaţii NATO, care nu sunt membri, să poată să participe”, a precizat Nicuşor Dan.

Preşedintele a spus că a mulţumit aliaţilor care sunt prezenţi în operaţiuni în România şi a reafirmat din nou că regiunea Mării Negre este importantă. ”Faţă de prezenţa aliată în România, am reafirmat angajamentul nostru de a investi în facilităţi, pentru a găzdui soldaţi aliaţi în România”, a explicat Nicuşor Dan.

Preşedintele a anunţat că a reafirmat sprijinul faţă de Ucraina, spunând că a atras atenţia asupra importanţei alegerilor din Republica Moldova, din septembrie.

”S-a discutat foarte mult despre Ucraina, s-a discutat despre conexiunea între aceste crize globale, faptul că, după cum ştim, Iranul a furnizat diferite tipuri de armament către Rusia, faptul că intervenţia din ultimele săptămâni asupra capabilităţilor Iranului este o formă de descurajare militară pentru mulţi alţii, inclusive un semn pentru războiul din Ucraina. S-a discutat puţin şi de războiul hibrid şi despre colaborarea aliaţilor pe acest subiect”, a mai spus Nicuşor Dan.

Summit NATO | Nicuşor Dan și Donald Trump s-au văzut prima dată față în față. Cei doi și-au strâns mâna